miercuri, 02 septembrie, 2026
  • USD
  • EUR
Mită pentru a scăpa de controale și amenzi: Detalii despre perchezițiile de la Inspectoratul pentru Protecția Consumatorilor
Sursa foto: CNA

Mită pentru a scăpa de controale și amenzi: Detalii despre perchezițiile de la Inspectoratul pentru Protecția Consumatorilor

Doi angajați ai Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC) și doi agenți economici vor fi cercetați în stare de libertate într-un dosar de corupere activă și pasivă, în circumstanțe agravante. Potrivit Centrului Național Anticorupție (CNA), funcționarii ar fi pretins și primit bani de la agenți economici pentru a nu efectua controale și pentru a nu aplica sancțiuni în cazul unor încălcări.

Mai exact, angajații ISSPNPC ar fi primit mijloace bănești în schimbul neefectuării controalelor de stat privind respectarea normelor și regulilor de activitate în comerț, precum și al verificărilor privind calitatea produselor industriale și a serviciilor prestate.

De asemenea, banii ar fi fost oferiți și primiți pentru neaplicarea sancțiunilor în cazul încălcărilor depistate în activitatea agenților economici.

CNA precizează că astăzi au fost efectuate percheziții la domiciliile și în birourile de serviciu ale bănuiților, iar în tipul descinderilor au fost ridicate „probe relevante pentru cauza penală.

Mai devreme, ISSPNPC a anunțat că este deschis să colaboreze cu autoritățile competente și să ofere tot suportul necesar pentru buna desfășurare a procedurilor.

Corupție la Inspectoratul pentru Protecția Consumatorilor? CNA și PA efectuează percheziții
ACTUALIZARE (11:40) Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC) a confirmat că în cadrul instituției se desfășoară o acțiune a Centrului Național Anticorupție (CNA). ISSPNPC susține că este deschis să colaboreze cu autoritățile competente și să ofere tot suportul necesar pentru buna desfășurare a procedurilor.