Vectorul european, inclus în Constituția R. Moldova. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial
Hotărârea Curții Constituționale cu privire la confirmarea rezultatelor referendumului din 20 octombrie 2024 și Legea privind introducerea vectorului european în Constituție au fost publicate în Monitorul Oficial și, astfel, au intrat în vigoare. Astfel, Constituția R. Moldova va fi completată cu un nou articol: INTEGRAREA ÎN UNIUNEA EUROPEANĂ.
Potrivit Legii publicate în Monitorul Oficial, preambulul Constituției va fi completat cu două alineate noi, după cum urmează: „RECONFIRMÂND identitatea