luni, 22 iunie, 2026
  • USD
  • EUR
Curs valutar BNM
  • Curs valutar BNM
  • EUR
  • USD
  • RON
  • RUB
  • UAH

#Politică: Marți, 19 septembrie

Armonizarea legislației R. Moldova, Ucrainei și Georgiei, discutată în Parlamentul german

Armonizarea legislației R. Moldova, Ucrainei și Georgiei, discutată în Parlamentul german

La Berlin se va desfășura cea de-a VI-a Conferință Internațională a Comisiilor juridice parlamentare, care va include subiectul privind provocările și oportunitățile armonizării legislației R. Moldova, Ucrainei și Georgiei cu legislația Uniunii Europene. Anunțul a fost făcut marți, 19 septembrie, de serviciul de presă a Parlamentului R. Moldova. Potrivit Legislativului, în cadrul evenimentului vor fi prezentate cele mai bune practici privind implementarea recomandărilor formulate de Comisia Eur
# Politică
Ce salariu ridică lunar ministrul Muncii? Buzu: Nu reușesc să mă uit pe card. De fiecare dată uit să iau datele

Ce salariu ridică lunar ministrul Muncii? Buzu: Nu reușesc să mă uit pe card. De fiecare dată uit să iau datele

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, nu poate răspunde exact ce salariu ridică lunar, argumentând că nu reușește să verifice cardul și recunoscând că este o „situație banală” pe care trebuie să o rectifice, însă admite că e în jur de 50.000 de lei. La solicitarea de a confirma sau infirma dacă inclusiv miniștrilor li se achită în fiecare lună un spor de 50% din leafă pentru contribuția de aderare a R. Moldova la Uniunea Europeană (UE), el a negat, spunând că acesta a fost oferit
# Politică
VIDEO/ Prima zi a vizitei oficiale a Maiei Sandu la New York: Discuții bilaterale și premiul „Freedom Fighter” 2023

VIDEO/ Prima zi a vizitei oficiale a Maiei Sandu la New York: Discuții bilaterale și premiul „Freedom Fighter” 2023

Președinta R. Moldova, Maia Sandu, aflată în vizită oficială la New York, Statele Unite ale Americii, anunță că a avut discuții bilaterale cu lideri europeni și a primit premiul „Freedom Fighter” 2023. În cadrul primei sale zile la Adunarea Generală a ONU, Maia Sandu, a subliniat progresele pe care țara le-a realizat în contextul Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD), urcând în Clasamentul ONU de pe locul 48 în 2021 pe locul 25 în 2023. În pofida provocărilor recente, precum pandemia Covid
# Politică

Luni, 18 septembrie

Răspunsul lui Mircea Geoană, întrebat dacă R. Moldova poate să adere la UE fără să fie membră NATO

Răspunsul lui Mircea Geoană, întrebat dacă R. Moldova poate să adere la UE fără să fie membră NATO

R. Moldova poate să adere la Uniunea Europeană (UE), păstrându-și, în același timp, statutul de neutralitate. Declarația a fost făcută de secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, într-un interviu pentru NewsMaker. Mai mult, înaltul oficial al Alianței Nord-Atlantice susține că acesta este „scenariul central” după care se conduc autoritățile în prezent în drumul către aderarea la UE. „Avem două situații extrem de recente – Finlanda și Suedia – care erau membre UE și acum devin țări mem
# Politică
Președinta Maia Sandu va participa la cea de-a 78-a sesiune a Adunării Generale a ONU

Președinta Maia Sandu va participa la cea de-a 78-a sesiune a Adunării Generale a ONU

Președinta R. Moldova, Maia Sandu, va participa în perioada 18 -20 septembrie la cea de-a 78-a sesiune a Adunării Generale a ONU, la invitația secretarului general, António Guterres. Potrivit Președenției R. Moldova, programul vizitei la New York va mai include, printre altele, participarea la Summitul privind Obiectivele de Dezvoltare Durabilă. „La invitația Secretarului General al Organizației Națiunilor Unite (ONU), António Guterres, șefa statului își începe astăzi vizita la New York pentru
# Politică
Începe perioada de depunere a documentelor pentru alegerile din 5 noiembrie. Condițiile pentru înregistrare

Începe perioada de depunere a documentelor pentru alegerile din 5 noiembrie. Condițiile pentru înregistrare

Perioada de depunere a documentelor pentru înregistrarea candidaților la alegerile locale generale din 5 noiembrie curent, pentru circumscripțiile de nivelul al doilea - primari ai municipiilor Chișinău și Bălți, consilieri în consiliile municipale Chișinău și Bălți și în consiliile raionale, începe marți, 19 septembrie. Pentru înregistrare, partidele politice și blocurile electorale vor prezenta consiliilor electorale de circumscripție: 1. Cererea, în formă scrisă, prin care se solicită înr
# Politică
VIDEO/ Dragoș Galbur intră în cursa pentru șefia Capitalei: Am planuri concrete

VIDEO/ Dragoș Galbur intră în cursa pentru șefia Capitalei: Am planuri concrete

Liderul Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur, și-a anunțat luni, 18 septembrie, intenția să candideze pentru funcția de primar al municipiului Chișinău. El susține că are „planuri concrete și determinarea de a pune Capitala pe harta Europei”. Într-un video postat pe pagina sa de Facebook, Dragoș Galbur și-a anunțat intenția de a candida pentru șefia Capitalei. „Vreau să transform Capitala noastră într-un spațiu unde inovația se împletește cu istoria. Vreau un Chișinău care pulsează d
# Politică
FOTO/ Președinta Maia Sandu, întâlnire cu ambasadoarea și actrița americană Kristin Davis. Unde au mers ambele

FOTO/ Președinta Maia Sandu, întâlnire cu ambasadoarea și actrița americană Kristin Davis. Unde au mers ambele

Președinta R. Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit zilele trecute cu actrița americană Kristin Davis - ambasadoare a Bunăvoinţei a Înaltului Comisariat pentru Refugiaţi al Naţiunilor Unite (UNHCR), a anunțat luni, 18 septembrie, instituția prezidențială. Ele au efectuat o vizită comună la fost Centrul Comunitar „151”, unde femeile din Ucraina le-au povestit despre dramele trăite în țara lor natală. Maia Sandu a discutat cu Kristin Davis despre munca pe care o face ca să ajute refugiații din diferi
# Politică

Duminică, 17 septembrie

Ion Ceban, înaintat de partidul său în calitate de candidat pentru un nou mandat de primar al capitalei

Ion Ceban, înaintat de partidul său în calitate de candidat pentru un nou mandat de primar al capitalei

Ion Ceban anunță că partidul pe care-l conduce, Mișcarea Alternativa Națională (MAN), l-a propus spre desemnare la funcția de primar general al municipiului Chișinău, pentru alegerile locale generale din 5 noiembrie. Decizia a fost luată pe 17 septembrie, în cadrul conferinței Organizației Teritoriale a municipiului Chișinău MAN. „Astăzi, în cadrul conferinței Organizației Teritoriale a municipiului Chișinău MAN, am fost propus spre desemnare la funcția de Primar general al municipiului Chișină
# Politică

Sâmbătă, 16 septembrie

CEC a înregistrat primul bloc electoral la alegerile pentru șefia Capitalei: Cu cine face echipă Ruslan Codreanu

CEC a înregistrat primul bloc electoral la alegerile pentru șefia Capitalei: Cu cine face echipă Ruslan Codreanu

Două partide își unesc forțele pentru scrutinul din 5 noiembrie. Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat, sâmbătă, 16 septembrie, primul bloc electoral la alegerile pentru șefia Capitalei. Blocul electoral „Ruslan Codreanu” a fost înregistrat pentru participare la alegerile locale generale din 5 noiembrie. Acesta este constituit de către Partidul Politic „Uniunea Creștin-Socială din Moldova” - al cărui lider este Valeriu Pleșca și Partidul Politic „Puterea Oamenilor”, condus de Ruslan C
# Politică
VIDEO/ Mesajul Maiei Sandu la funeraliile lui Mircea Snegur: Curajos, vizionar și patriot

VIDEO/ Mesajul Maiei Sandu la funeraliile lui Mircea Snegur: Curajos, vizionar și patriot

Sâmbătă, 16 septembrie, are lor ceremonia de înmormântare a primulului președinte al R. Moldova, Mircea Snegur. La Palatul Republicii, președinta Maia Sandu a ținut un discurs la ceremonia de înmormântare a lui Mircea Snegur. Maia Sandu a menționat că a discutat ultima oară cu Mircea Snegur la data de 27 august: „Știam că se simte mai rău, dar m-am bucurat să-i aud vocea caldă, ca de fiecare dată și plină de energie, să simt aceeași preocupare pentru soarta țării și aceeași grijă pentru concet
# Politică
Drapelele coboară-n bernă. 16 septembrie - zi de doliu național.  Mircea Snegur este petrecut pe ultimul drum

Drapelele coboară-n bernă. 16 septembrie - zi de doliu național. Mircea Snegur este petrecut pe ultimul drum

16 septembrie, în R. Moldova este zi de doliu național. În tonuri de doliu, un omagiu solemn este adus primului președinte al R. Moldova, Mircea Snegur - arhitectul independenței noastre. Toți cei care vor să-și ia rămas bun și să aducă un ultim omagiu lui Mircea Snegur sunt așteptați astăzi, 16 septembrie, la Palatul Republicii, începând cu ora 10:00. Ceremonia de înmormântare are loc astăzi, 16 septembrie, și va începe cu funeraliile de stat la Palatul Republicii. În direct din Chișinău: Fu
# Politică

Vineri, 15 septembrie

FOTO/VIDEO Veronica Dragalin, Radu Marian și alți oficiali au venit să-și ia rămas bun de la Mircea Snegur

FOTO/VIDEO Veronica Dragalin, Radu Marian și alți oficiali au venit să-și ia rămas bun de la Mircea Snegur

La Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” au început să vină cei care vor să-și ia rămas bun de la primul președinte al R. Moldova, Mircea Snegur. Pe lângă oamenii simpli, în această seară au venit deputați, ambasadori, șefi ai celor mai importante instituții din țară și semnatari ai Declarației de Independență. Astfel, printre oficialii care au venit până la această oră să-i aducă un ultim omagiu lui Mircea Snegur se numără: * șefa Procuraturii Anticorupție Veronica Dragalin; 0:00/1×
# Politică
Atenționare pentru demnitarii publici ai PAS, după ce ministrul Bolea a înjurat în direct un jurnalist

Atenționare pentru demnitarii publici ai PAS, după ce ministrul Bolea a înjurat în direct un jurnalist

Partidul de guvernare a venit cu o reacție la limbajul obscen al ministrului Vladimir Bolea, care a înjurat în direct joi un jurnalist, în timpul unei conferințe de presă. PAS comentează cele întâmplate la o zi distanță după incident. În mesajul publicat pe rețelele sociale, fracțiunea a declarat că dezaprobă remarcile ministrului Agriculturii. „Ca urmare a acestui incident, ministrul Bolea și-a cerut scuze publice. PAS atenționează toți demnitarii care sunt membri/afiliați ai PAS să aibă un l
# Politică