Subiectul transnistrean trebuie inclus în negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia, susține ministrul de Externe

Subiectul transnistrean trebuie inclus în negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia, susține ministrul de Externe
Colaj ziar.md. Sursa foto: Scanpix; Mihai Popșoi/Facebook

Subiectul transnistrean ar trebui să fie parte a dialogului de pace dintre Ucraina și Rusia. De această părere este ministrul de Externe, Mihai Popșoi, potrivit căruia, astfel există premise favorabile pentru ca problema transnistreană să fie soluționată pașnic, așa cum își doresc cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului.

„Subiectul transnistrean trebuie să fie parte a dialogului de pace, astfel încât să nu mai existe această vulnerabilitate în spatele Ucrainei și în interiorul R. Moldova, care reduce atractivitatea investițională a țării noastre”, a subliniat Mihai Popșoi, într-un interviu pentru Teleradio Moldova.

Potrivit lui Popșoi, problema transnistreană este rezultatul unui „conflict artificial”, creat în perioada destrămării Uniunii Sovietice pentru a menține R. Moldova în sfera de influență a Federației Ruse.

„Cetățenii nu au conflicte între ei. Reintegrarea trebuie să se întâmple pașnic, organic și firesc. Deja există o colaborare naturală, mai ales în domeniul economic, unde 80% din exporturile regiunii transnistrene merg pe piața europeană cu documente ale R. Moldova, și în sport, unde reprezentanții regiunii contribuie la victoriile țării noastre”, a explicat ministrul.

Mihai Popșoi consideră că, odată ce se va ajunge la discuții de pace privind războiul din Ucraina, există premise favorabile pentru ca problema transnistreană să fie soluționată pașnic, așa cum își doresc cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului.