SUA ar putea sprijini mai mult securitatea energetică a R. Moldova. Un proiect de lege a ajuns în Congres
În Congresul Statelor Unite ale Americii a fost introdus un proiect de lege bipartizan care vizează consolidarea securității energetice a Republicii Moldova. Este vorba despre inițiativa „Promoting Oversight With Energy Resilience for Moldova Act”, sau POWER Moldova Act 2026. Proiectul a fost inițiat de congresmenii Deborah Ross și Mike Lawler, copreședinți ai Caucusului Moldova din Camera Reprezentanților.
Ministerul Energiei de la Chișinău a salutat introducerea proiectului în Congresul SUA. Instituția susține că inițiativa urmărește să sprijine eforturile Republicii Moldova de reducere a dependenței de resursele energetice rusești. Valoarea grantului anunțat este de aproximativ 130 de milioane de dolari, iar proiectul se află la etapa elaborării studiului de prefezabilitate.
Proiectul prevede aprofundarea cooperării dintre Republica Moldova și autoritățile americane din domeniul energiei, monitorizarea progresului în dezvoltarea infrastructurii energetice și schimbul de informații privind tehnologiile moderne și sursele regenerabile de energie.
Potrivit Ministerului Energiei, inițiativa reflectă sprijinul bipartizan de care se bucură Republica Moldova la Washington și recunoașterea progreselor făcute în ultimii ani în domeniul securității energetice.
În ultimii ani, Republica Moldova și-a diversificat sursele de aprovizionare cu energie și a redus dependența de gazele și energia electrică provenite din Federația Rusă. Aceste măsuri au devenit mai importante în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei și al atacurilor asupra infrastructurii energetice din regiune.
Statele Unite sunt considerate unul dintre partenerii importanți ai Republicii Moldova în domeniul energetic. Guvernul american și-a reconfirmat disponibilitatea de a finanța, prin grant, construcția liniei electrice aeriene de 400 kV Strășeni-Gutinaș, una dintre cele trei linii de interconectare dintre Republica Moldova și România.

Cooperarea moldo-americană include și inițiative de investiții private în noi capacități de producere a energiei electrice. Anul trecut a fost semnat un memorandum de înțelegere cu companii americane pentru dezvoltarea unei centrale electrice pe gaze naturale, cu o capacitate totală de aproximativ 100 MW.
Ministerul Energiei spune că sprijinul oferit de partenerii americani contribuie la obiectivul Republicii Moldova de integrare în piața energetică europeană și de dezvoltare a unui sistem energetic modern, sigur și competitiv.
