marți, 18 august, 2026
  • USD
  • EUR
Regiunea transnistreană va păși în toamnă cu stare de urgență în economie. Măsura, prelungită până pe 12 septembrie
Statuia ecvestră a generalului rus Aleksandr Suvorov din Tiraspol. Sursa foto: ziar.md

Regiunea transnistreană va păși în toamnă cu stare de urgență în economie. Măsura, prelungită până pe 12 septembrie

Economia regiunii transnistrene rămâne în stare de urgență încă 30 de zile, până pe 12 septembrie inclusiv. Pretinsul soviet suprem din stânga Nistrului a aprobat astăzi „decretul” semnat de așa-numitul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski.

Potrivit „sovietului suprem”, situația economică din regiune rămâne dificilă din cauza reducerii aprovizionării cu gaze naturale.

Regimul de stare de urgență în economie permite administrației de la Tiraspol să aplice măsuri speciale, inclusiv să raționalizeze consumul de gaze naturale și al altor resurse energetice. De asemenea, acesta permite redistribuirea cheltuielilor în funcție de priorități, astfel încât să poată fi achitate pensiile, salariile și indemnizațiile.

Amintim că starea de urgență în economie în regiunea transnistreană a fost introdusă pentru prima dată pe 11 decembrie 2024, în contextul incertitudinii privind aprovizionarea cu gaze naturale a localităților de pe malul stâng al Nistrului după 1 ianuarie 2025. Regimul a fost prelungit până la finele lunii august 2025 și ulterior reintrodus în decembrie 2025, pe fondul agravării situației economice și a reducerii livrărilor de gaze naturale. Măsura a fost extinsă succesiv până pe 17 martie și reintrodusă pe 20 martie.

Tot în martie 2026, în stânga Nistrului a fost reintrodus regimul special de plată a salariilor pentru angajații instituțiilor bugetare, pe care ulterior l-a modificat parțial. Prima parte a salariului este achitată între 1 și 20 ale lunii, iar a doua între 21 ale lunii curente și 9 ale lunii următoare.

Pe fondul acestor dificultăți, Tiraspolul a lansat în luna mai fondul „Împreună”, prin care a solicitat contribuții financiare din partea companiilor și locuitorilor regiunii pentru achitarea salariilor, pensiilor, indemnizațiilor și altor prestații. Chișinăul susține că inițiativa are mai degrabă un caracter propagandistic.