SFS strânge milioane din chirii: proprietarii de apartamente se conformează legii - încasările au crescut cu 28%
Statul încasează tot mai mulți bani din chirii, pe fondul creșterii numărului de proprietari care își declară oficial veniturile obținute din darea în locațiune a locuințelor. În primele patru luni ale anului 2026, încasările la impozitul pe venit de la persoanele fizice care închiriază bunuri imobile au ajuns la 38 de milioane de lei, cu 28,2% mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Datele prezentate de Serviciul Fiscal de Stat arată și o creștere semnificativă a numărului de contracte înregistrate oficial. În perioada ianuarie-aprilie 2026 au fost înregistrate 12.648 de contracte de dare în locațiune, cu 35,6% mai multe decât în perioada similară din 2025. Tendința indică faptul că tot mai mulți proprietari aleg să iasă „din umbră”, fie în urma campaniilor de informare, fie din cauza controalelor fiscale intensificate.
Un aspect remarcat de autorități este extinderea monitorizării inclusiv asupra proprietarilor care închiriază locuințe prin platforme online precum Airbnb sau Booking. Fiscul amintește că și veniturile obținute prin aceste servicii trebuie declarate și impozitate conform legislației.
În urma acțiunilor de conformare voluntară și verificărilor desfășurate în primele patru luni ale anului, inspectorii fiscali au identificat 343 de persoane fizice care ofereau în chirie bunuri imobile. Totodată, controalele efectuate la 253 de proprietari au dus la calcularea suplimentară a unor obligații fiscale în sumă totală de peste 329 de mii de lei. Din această sumă, aproape 292 de mii de lei reprezintă plăți de bază, peste 15 mii de lei - penalități pentru întârziere, iar aproape 23 de mii de lei sunt amenzi aplicate pentru nerespectarea obligațiilor fiscale.
Potrivit Codului fiscal, persoanele fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător și transmit în chirie bunuri imobile trebuie să achite un impozit de 7% din valoarea lunară a contractului. Contractul de locațiune trebuie înregistrat la Serviciul Fiscal de Stat în termen de șapte zile de la semnare, iar impozitul trebuie achitat lunar, până la data de 25 a fiecărei luni.

