Schimbări la conducerea unor instituții-cheie din R. Moldova. Guvernul anunță noi șefi la Serviciul Fiscal, APP, CNAM și AIPA
Guvernul schimbă conducerea la patru instituții care gestionează domenii importante și bugete de miliarde de lei. Este vorba de Serviciul Fiscal de Stat, Agenția Proprietății Publice, Compania Națională de Asigurări în Medicină și Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură. Premierul Vasile Tofan spune că unele dintre numiri fac parte dintr-o rotație a managerilor, prin care oameni cu experiență sunt mutați în instituții unde Executivul vrea schimbări.
Una dintre cele mai importante schimbări este la Serviciul Fiscal de Stat (SFS). Elena Țîbîrnă, care a condus până acum Casa Națională de Asigurări Sociale (CNAS), a fost numită șefă la SFS. Elena Țîbîrnă activează în sistemul CNAS din 1997 și a ajuns să conducă instituția care gestionează un buget de peste 50 de miliarde de lei și plăți pentru aproximativ 800.000 de beneficiari.
Premierul spune că una dintre principalele sarcini ale noii conduceri va fi combaterea evaziunii fiscale, fără a pune o presiune suplimentară pe cei care își achită corect taxele.
„Trebuie să ne focusăm mai mult pe a combate evaziunea și a-i taxa pe cei care nu plătesc taxe sau plătesc insuficient taxe și să nu mergem excesiv la plătitorii buni (...) Scopul nostru principal este să combatem evaziunea”, a declarat Vasile Tofan.

Olga Golban, actuala șefă a Serviciului Fiscal de Stat, va rămâne în instituție în funcția de directoare adjunctă. Vasile Tofan a spus că astfel va fi păstrată continuitatea la conducerea Serviciul Fiscal.
Ion Dodon pleacă de la CNAM și preia APP
O altă schimbare este la Agenția Proprietății Publice. Instituția va fi condusă de Ion Dodon, care pleacă de la șefia Companiei Naționale de Asigurări în Medicină. Acesta conduce CNAM din noiembrie 2021, iar mandatul său fusese prelungit în noiembrie anul trecut.
Premierul spune că la APP este nevoie de o administrare mai eficientă a proprietăților statului și de o analiză a activelor care ar putea fi valorificate mai bine.
„Sunt active foarte mari administrate de stat, sunt active inclusiv care în multe cazuri pot fi valorificate mai bine. În anumite cazuri trebuie să le fortificăm, în anumite cazuri trebuie să ne punem întrebarea dacă statul este cel mai bun administrator al acestor active”, a spus premierul.

Andrei Uncuța preia conducerea CNAM
Locul lui Ion Dodon la CNAM urmează să fie preluat de Andrei Uncuța, în prezent secretar de stat la Ministerul Sănătății și președinte al Consiliului de administrație al CNAM. Anterior, acesta a condus Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”.
Premierul spune că noua conducere trebuie să pună un accent mai mare pe medicina primară și să reducă presiunea asupra spitalelor.
„Provocarea noastră mare este cum să descărcăm un pic sistemul spitalicesc și să mutăm mai multe resurse, care ne vor costa mai puțin, la medicina primară”, a menționat Vasile Tofan.
CNAM gestionează anual aproximativ 20 de miliarde de lei din fondurile destinate asigurării obligatorii de asistență medicală, potrivit datelor prezentate de premier.

Radu Musteață revine într-o funcție de conducere, la AIPA
La Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a fost numit Radu Musteață, fost director al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor și ministru al Agriculturii (ANSA).
AIPA gestionează peste două miliarde de lei anual pentru sprijinirea agriculturii. Tofan spune că subvențiile trebuie orientate mai clar spre investițiile care pot moderniza sectorul și îl pot ajuta să se adapteze la schimbările climatice.
„Avem nevoie de decizii curajoase acolo, să fim pregătiți de retehnologizarea agriculturii noastre, de pregătirea pentru schimbările climatice care sunt astăzi aici”, a spus premierul Tofan.
Numirea lui Radu Musteață vine la mai puțin de două luni după ce acesta a avut un mandat foarte scurt în Guvernul Tofan. Pe 22 iulie a fost învestit în funcția de ministru al Agriculturii, iar pe 24 iulie și-a dat demisia. La acel moment, premierul spunea că demisia a fost o decizie personală, luată pentru a proteja încrederea publică în Guvern.

Vasile Tofan a explicat că rotația managerilor este intenționată și că își dorește ca oamenii care au obținut rezultate într-o instituție să ducă experiența acumulată într-un alt domeniu.