joi, 10 septembrie, 2026
  • USD
  • EUR
Salarii sub minimul legal și muncă de noapte neplătită la o întreprindere de stat. Ce a constatat Avocatul Poporului
Sursa foto: Imagine creată cu ajutorul IA în scop ilustrativ

Salarii sub minimul legal și muncă de noapte neplătită la o întreprindere de stat. Ce a constatat Avocatul Poporului

Mai mulți angajați ai unei întreprinderi de stat au muncit, în perioada 2022-2025, pentru salarii mai mici decât minimul garantat de stat, iar unele ore suplimentare și de noapte nu au fost remunerate conform legislației. Neregulile se regăsesc într-o investigație realizată de Avocatul Poporului, în urma căreia 14 foști și actuali salariați au ajuns să-și primească diferențele salariale.

Investigația vizează fosta Î.S. „Detașamentul de Pază Paramilitară”, reorganizată ulterior prin absorbție de Î.S. „Scutul Energetic”, și a fost inițiată după ce, în mai 2025, un grup de angajați a transmis o petiție anonimă în care reclama încălcarea drepturilor de muncă.

Oamenii susțineau că sunt remunerați sub nivelul minim garantat în Republica Moldova și că problemele semnalate anterior Agenției Proprietății Publice nu ar fi fost soluționate.

În aceeași sesizare au fost invocate și presupuse intimidări și amenințări cu concedierea în cazul salariaților care își exprimau nemulțumirea. Potrivit petiționarilor, unii dintre cei care au sesizat problemele ar fi fost chiar concediați. Investigația Avocatului Poporului nu a identificat însă suficiente elemente pentru a confirma acuzațiile privind hărțuirea și represaliile.

În schimb, verificările au confirmat probleme în ceea ce privește salarizarea.

Potrivit investigației, întreprinderea a recunoscut existența unor situații în care, în perioada 2022-2025, salariile achitate au fost mai mici decât nivelul minim garantat. Fosta administrație susținea că diferențele fuseseră recalculate și plătite ulterior, însă un control inopinat efectuat de Inspectoratul de Stat al Muncii, în iulie 2025, a arătat că problema nu fusese soluționată în totalitate.

Inspectorii au constatat mai multe nereguli privind calcularea și achitarea salariilor. Angajații nu primeau întotdeauna informații suficiente despre componentele remunerației și reținerile efectuate, iar plata pentru munca suplimentară și pentru orele lucrate pe timp de noapte nu era calculată în conformitate cu prevederile legale.

Investigația Avocatului Poporului indică și probleme privind respectarea drepturilor angajaților cu dizabilități. Au fost constatate deficiențe legate de rezervarea locurilor de muncă, evidența cererilor de angajare, durata redusă a timpului de muncă și concediile anuale extinse prevăzute pentru anumite categorii de salariați.

În urma controlului, angajatorului i s-a cerut să identifice toate persoanele cărora nu le fusese asigurat salariul minim și să recalculeze drepturile salariale pentru perioada permisă de lege.

Verificarea documentelor financiar-contabile a dus la identificarea a 14 foști și actuali angajați cărora le-au fost recalculate și achitate diferențele salariale. Totodată, salariile curente au fost ajustate la nivelul minim garantat, iar modul de calcul al unor plăți, inclusiv pentru munca de noapte și activitatea în zilele de sărbătoare, a fost revizuit.

Cazul a ajuns și în atenția organelor de drept. Potrivit informațiilor cuprinse în investigația Avocatului Poporului, în perioada iulie-august 2025 a fost desfășurat un control financiar de stat, iar materialele privind neregulile constatate au fost transmise instituțiilor competente.

Ulterior, Centrul Național Anticorupție l-a informat pe Ombudsman despre pornirea unei cauze penale pentru presupuse fapte de escrocherie în cadrul întreprinderii. Dosarul se află la etapa urmăririi penale, astfel că existența unei cauze penale nu înseamnă stabilirea vinovăției unor persoane.

În perioada în care cazul era investigat, administratorul interimar al întreprinderii a fost demis.

Avocatul Poporului a constatat că neregulile salariale au afectat dreptul angajaților la remunerarea integrală și la timp a muncii, precum și garanțiile privind salariul minim.

După reorganizarea întreprinderii, obligațiile fostului „Detașament de Pază Paramilitară” au fost preluate de Î.S. „Scutul Energetic”. Ombudsmanul a solicitat identificarea tuturor persoanelor care ar mai fi putut fi afectate în perioada 2022-2025, achitarea sumelor datorate și modificarea procedurilor interne pentru a preveni repetarea unor asemenea situații.