România, în topul deficitelor de cont curent din UE. Este pe locul doi după Grecia
România se află, alături de Grecia, Croația și Bulgaria, în topul statelor Uniunii Europene cu cel mai mare deficit de cont curent în primul trimestru din 2026. Altfel spus, cele două țări au importat, investit sau plătit către exterior mai mult decât au încasat.
Potrivit datelor Eurostat, România a înregistrat un deficit de 5,3 miliarde de euro, fiind pe locul doi în clasament, după Grecia, cu 6,6 miliarde de euro, scrie news.ro.
Pe următoarele poziții se află Croația, cu 3,4 miliarde de euro, și Bulgaria, cu 2,4 miliarde de euro. În total, 10 state membre au raportat deficit de cont curent, în timp ce 16 au înregistrat excedent. Datele pentru Franța nu sunt disponibile, precizează Eurostat.
La polul opus, cele mai mari excedente au fost raportate de Germania (61,8 miliarde de euro), Țările de Jos (26,3 miliarde), Irlanda (17,4 miliarde), Danemarca (9,2 miliarde), Spania (8,9 miliarde), Suedia (8,8 miliarde) și Austria (7,3 miliarde).
La nivelul Uniunii Europene, contul curent a înregistrat un excedent de 113,4 miliarde de euro, echivalent cu 2,4% din PIB, în creștere față de trimestrul anterior.
Pe relații externe, UE a înregistrat cele mai mari excedente cu Regatul Unit și Elveția, în timp ce deficite importante au fost consemnate în raport cu China, Statele Unite și India.