miercuri, 29 iulie, 2026
  • USD
  • EUR
Reguli pentru corporații, aplicate firmelor cu trei angajați. Premierul cere soluții până în septembrie
Sursa foto: Getty Images

Reguli pentru corporații, aplicate firmelor cu trei angajați. Premierul cere soluții până în septembrie

Guvernul pregătește un nou pachet de măsuri pentru simplificarea activității mediului de afaceri, după ce zeci de antreprenori au semnalat probleme legate de controale, taxe și cerințe administrative pe platforma controle.gov.md. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan, care a prezentat câteva dintre sesizările primite în ultimele zile și a promis soluții până în luna septembrie.

Potrivit șefului Executivului, în doar câteva zile au fost recepționate 55 de mesaje din partea antreprenorilor, iar numărul acestora continuă să crească.

„Vreau să mulțumesc tuturor antreprenorilor care au trimis zeci de mesaje la adresa controle.gov.md. Cu echipa le procesăm pe toate. În doar câteva zile am primit 55 de mesaje și ele vin și vin”, a declarat premierul.

Vasile Tofan a explicat că autoritățile își propun să se concentreze pe problemele reale cu care se confruntă întreprinderile și să identifice situațiile în care legislația sau practicile administrative creează obstacole nejustificate pentru mediul de afaceri.

„Asta ne permite să nu rămânem doar în lumea rapoartelor, benchmark-urilor și dashboard-urilor, ci să punem accentul pe lucrurile care se întâmplă la firul ierbii”, a spus acesta.

Printre exemplele prezentate de premier se numără cazul unei mici afaceri din Florești, specializată în repararea tehnicii de calcul. Proprietarul companiei a reclamat faptul că legislația actuală îi impune obligații administrative similare celor aplicate unor întreprinderi de sute sau chiar mii de angajați.

„Noi suntem trei angajați, inclusiv contabilul, și nu avem posibilitatea financiară să angajăm încă o persoană care să se ocupe de securitatea muncii”, a transmis antreprenorul în mesajul său către autorități.

Premierul a precizat că solicitarea nu vizează eliminarea normelor de securitate a muncii, ci adaptarea acestora la dimensiunea afacerii.

„El nu cere să fie scutit de regulile de securitate a muncii, dar cere proporționalitate. În cuvintele lui, acum sunt puși pe același cântar cu o companie de 100 sau 1.000 de angajați. Eu cred că aceasta este o situație inechitabilă. Mie mi se pare de bun-simț”, a afirmat Vasile Tofan.

Un alt caz prezentat de premier vizează o companie din Criuleni care a reclamat o majorare drastică a unei taxe locale pentru publicitate. Potrivit antreprenorului, taxa ar fi crescut de la 5% la 80% din veniturile obținute din vânzări, nu din profitul companiei.

„Antreprenorul scrie că o activitate economică în care 80% din încasări, fără deducerea cheltuielilor operaționale, sunt reținute sub formă de taxă locală este matematic și economic imposibilă”, a relatat premierul.

Vasile Tofan a declarat că situația urmează să fie verificată, însă, la prima vedere, argumentele companiei par întemeiate.

„Eu, ca economist, vă confirm că ceea ce spune el pare intuitiv corect. Dacă tu ai venituri și 80% trebuie să le dai sub formă de taxă, îți rămân doar 20% din care trebuie să acoperi salariile, chiria, utilitățile și toate celelalte costuri. Trebuie să verificăm cazul, dar mi se pare evident că este o problemă”, a spus premierul.

Șeful Executivului a anunțat că instituțiile responsabile au termen până la 9 septembrie să elaboreze un pachet de măsuri care să reducă povara administrativă asupra mediului de afaceri și să elimine reglementările considerate disproporționate.

Totodată, premierul a atras atenția că taxele locale trebuie să contribuie la dezvoltarea comunităților, fără a afecta funcționarea afacerilor.

„Taxele locale trebuie să reprezinte o contribuție rezonabilă, nu un instrument de expropriere de facto a veniturilor”, a subliniat Vasile Tofan.

Șeful Guvernului încurajează în continuare antreprenorii să transmită sesizări privind controalele, taxele sau alte bariere administrative, acestea urmând să fie analizate în vederea elaborării noilor măsuri de sprijin pentru mediul de afaceri.

Antreprenorii care consideră că au fost supuși unor controale abuzive din partea instituțiilor statului își pot relata experiențele direct Guvernului. Premierul Vasile Tofan a anunțat lansarea adresei controale@gov.md, unde pot fi trimise plângeri și informații despre modul în care s-au desfășurat verificările.

Antreprenorii pot reclama direct Guvernului controalele abuzive. A fost lansată o adresă de e-mail
Antreprenorii care consideră că au fost supuși unor controale abuzive din partea instituțiilor statului își pot relata experiențele direct Guvernului. Premierul Vasile Tofan a anunțat lansarea adresei controale@gov.md, unde pot fi trimise plângeri și informații despre modul în care s-au desfășurat verificările. Șeful Executivului spune că, în ultima