Reguli mai stricte pentru călătoria cu avionul. Măsura se aplică pe toate aeroporturile din UE

Reguli mai stricte pentru călătoria cu avionul. Măsura se aplică pe toate aeroporturile din UE
Sursa foto: Getty Images

Uniunea Europeană a introdus noi reguli pentru bagajele de mână care au intrat în vigoare în toate aeroporturile, începând de pe 1 septembrie. Lichidele pe care le luăm cu noi în bagajele de mână trebuie depozitate în recipiente de cel mult 100 de mililitri, iar cantitatea totală nu poate fi mai mare de un litru, altfel riscăm să rămânem fără ele. Măsura se aplică pe toate aeroporturile din Uniunea Europeană, scrie observatornews.ro.

Toate lichidele trebuie puse în recipiente mici de maxim 100 de mililitri. Călătorii sunt obligați să le împacheteze pe toate într-o singură pungă transparentă cu o capacitate maximă de un litru. Nici măcar cu sticlă cu apă nu vom mai putea trece, astfel că vom fi nevoiți să o aruncăm   înainte de controlul de securitate. Singurele care fac excepție de la aceste reguli noi sunt medicamentele și mâncarea lichidă pentru bebeluși.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Regulile privind transportul lichidelor, introduse în 2006, fuseseră relaxate pe unele aeroporturi unde bagajul putea fi controlat cu ajutorul scannerelor 3D. Până ieri, pe mai multe aeroporturi din țară, dotate cu această tehnologie, pasagerii puteau trece de controlul de securitate cu lichide în recipiente mai mari la bagajul de mână, fără să le scoată la vedere.