Referendumul poate avea loc în aceeași zi cu alegerile prezidențiale. Curtea Constituțională a respins sesizarea BCS
Judecătorii Curții Constituționale (CC) au constatat că sesizarea, depusă de către deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor Vladimir Voronin, Vlad Bătrîncea și Diana Caraman prin care au cerut examinarea deciziei privind desfășurarea referendumului într-o zi cu scrutinul prezidențial, nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.
Magistrații Curții au subliniat că organizarea și desfășurarea concomitentă a mai multor scrutine reprezintă o practică uzuală în statele europene, existând numeroase exemple în acest sens. De asemenea, Curtea a menționat că rațiunea organizării în aceeași zi a alegerilor parlamentare și a referendumului ar putea fi determinată de necesitatea reducerii cheltuielilor, iar organizarea unui referendum concomitent cu alegerile poate să conducă la creșterea numărului de participanți la ambele scrutine.
„Codul bunelor practici în materie de referendum, revizuit de Comisia de la Veneția la 17-18 iunie 2022 nu exclude posibilitatea desfășurării alegerilor și a referendumului la aceeași dată. Totuși, liniile directoare recomandă să nu se organizeze alegeri și referendumuri în aceeași zi, dacă referendumul vizează instituția care urmează a fi aleasă”, a notat CC.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Curtea mai notează că considerentele citate din Avizul nr. 1 din 22 septembrie 2014 reprezintă o interpretare a textului de lege pe care îl considera echivoc și față de care a formulat o adresă pentru eliminarea ambiguităților legale privind posibilitatea comasării alegerilor și referendumului.
În același sens, în textul Avizului nr. 1 se regăsesc și constatările Curții potrivit cărora organizarea concomitentă a referendumului cu alegerile nu este interzisă, în principiu, și că desfășurarea mai multor scrutine nu reprezintă o premieră în statele democratice, existând numeroase exemple în acest sens.
Astfel, în baza celor menționate, Curtea a constatat că sesizarea nu întrunește condițiile de admisibilitate și nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.
Pe 24 decembrie 2023, președinta Maia Sandu a anunțat că va candida pentru un nou mandat la toamnă și a solicitat Parlamentului inițierea organizării unui referendum privind aderarea la UE. La două zile distanță, PAS a propus modificarea Codului electoral.
Astfel, la 28 decembrie 2023, deputații PAS au votat un amendament care se permită organizarea referendumului republican în ziua desfășurării alegerilor parlamentare și prezidențiale.
Partidul Comuniștilor din R. Moldova a anunțat că va boicota referendumul republican privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană, solicitat de Maia Sandu.