Reducerea consumul de energie electrică: Iluminatul public din Bălți va fi deconectat pe timp de noapte

Reducerea consumul de energie electrică: Iluminatul public din Bălți va fi deconectat pe timp de noapte
Sursa foto: Primăria municipiului Bălți

Iluminatul public din municipiul Bălți va fi deconectat pe timp de noapte, în contextul implementării la nivel național a regimului de economisire a energiei electrice, precum și a majorări substanțiale a tarifelor la electricitate. Despre aceste lucru a anunțat primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, care a precizat că măsura se aplică din 10 ianuarie, în intervalul 00:00 – 05:00.

„Stimați locuitori ai orașului Bălți! În legătură cu implementarea la nivel național a regimului de economisire a energiei electrice, și drept urmare a majorări substanțiale a tarifelor la energie electrică, suntem nevoiți să reducem perioada de funcționare a iluminatului stradal. Începând cu data de 10 ianuarie, iluminatul stradal va fi oprit în intervalul 00:00 – 05:00”, a anunțat primarul municipiului Bălți într-o postare pe rețelele sociale.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Potrivit lui Petkov, această decizie poate provoca disconfort, însă „este dictată de necesitatea de a menține stabilitatea sistemului energetic și de a utiliza rațional bugetul orașului”.

În Chișinău a fost deconectat doar iluminatul decorativ. Primarul capitalei, Ion Ceban, a declarat anterior că acum doi ani, când în R. Moldova au avut loc mai multe pene majore de curent, Primăria Chișinău a luat decizia de a conecta mai târziu și de a deconecta dimineața devreme iluminatul stradal. Totuși, potrivit lui Ceban, această măsură s-a dovedit nesigură pe străzi, în parcuri și în curți, atât pentru pietoni, cât și pentru șoferi, iar în suburbii au început chiar să aibă loc furturi. Atunci, a fost luată decizia de a reveni la orarul obișnuit.

Măsuri pentru reducerea consumul de energie electrică. În capitală va fi deconectat iluminatul decorativ
În noaptea de 1 ianuarie spre 2 ianuarie va fi deconectat iluminatul decorativ din capitală. Vor rămâne conectate doar luminițele decorative de pe Pomul de Crăciun, din Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) și din Scuarul Catedralei până la data de 14 ianuarie. Anunțul a fost făcut marți, pe 31 decem…