Proteste uriașe în Israel, după ce șase ostatici au fost uciși de teroriștii Hamas. De ce este acuzat Netanyahu

Proteste uriașe în Israel, după ce șase ostatici au fost uciși de teroriștii Hamas. De ce este acuzat Netanyahu
Colaj Ziar.md Sursa foto: Profimedia Images

Grevă generală în Israel. Zeci de mii de oamenii au blocat, duminică seară și luni, străzile în unele orașe israeliene. Școlile, spitalele, băncile și aeroporturile au fost afectate. Protestele furioase vin la o zi după ce armata israeliană a anunțat că șase dintre ostatici au fost uciși recent în Gaza. Manifestanții i-au cerut premierului Benjamin Netanyahu să ajungă la un acord de încetare a focului cu mișcarea teroristă palestiniană Hamas pentru a-i aduce acasă pe ostaticii rămași în captivitate, transmite presa internațională.

Protestele care au cuprins întreaga țară, de la Tel Aviv, la Ierusalim au continuat și luni. Furia oamenilor a explodat după ce cadavrele celor șase ostatici uciși în Fâșia Gaza au fost aduse acasă.

Birourile guvernamentale și municipale au fost închise luni, precum și școlile și multe întreprinderi private. Aeroportul internațional al Israelului, Ben Gurion, a fost închis de la ora locală 8 dimineața.

Un tribunal israelian a decis, însă, că greva generală care a blocat mare parte din economia naţională trebuie să înceteze la ora locală 14 (11.30 GMT), cu câteva ore mai devreme decât au planificat organizatorii, relatează Digi24.ro cu referire la BBC.

Astfel, instanță a decis să înceteze greva generală prin care este cerut Guvernului să încheie un acord pentru eliberarea ostaticilor deținuți de Hamas.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Premierul israelian Benjamin Netanyahu este acuzat pe scară largă că a adăugat atât de multe condiții la negocierile pentru încetarea focului încât a făcut imposibil un acord, din cauza opoziției membrilor de extremă dreapta din guvernul său, notează BBC.

Ambasada R. Moldova de la Tel Aviv a emis o atenționare de călătorie pentru Israel. Potrivit autorităților, va fi afectată activitatea de pe Aeroportul Internațional ”Ben Gurion” din Tel Aviv.

Potrivit Ambasadei R. Moldova în Israel, luni, începând cu ora 06:00, uniunea muncitorilor "Histadrut" a anunțat grevă generală pentru 24 de ore.

„Aceasta urmează să afecteze mai multe sfere de activitate economică printre care și funcționarea aeroportului Ben Gurion (sosiri și plecări începând cu ora 08:00)”, se arată într-un comunicat de presă publicat, duminică seara, de Ambasada R. Moldova în Israel pe pagina de Facebook.
Ambasada R. Moldova de la Tel Aviv, atenționare de călătorie pentru Israel
Ambasada R. Moldova de la Tel Aviv a emis o atenționare de călătorie pentru Israel, unde luni este programată o grevă generală în diferite sectoare de activitate. Potrivit autorităților, va fi afectată activitatea de pe Aeroportul Internațional ”Ben Gurion” din Tel Aviv. Potrivit Ambasadei R. Moldo…