Probleme în evidența banilor și bunurilor publice la Bălți. Ce a constatat auditul Curții de Conturi
Curtea de Conturi a Republicii Moldova a constatat probleme semnificative în modul în care municipiul Bălți gestionează și reflectă în evidența contabilă patrimoniul public. În urma auditului asupra rapoartelor financiare consolidate ale Unității Administrativ-Teritoriale municipiul Bălți pentru anul 2025, auditorii au emis o opinie contrară, una dintre cele mai severe forme de concluzie în procesul de audit financiar.
Potrivit Curții de Conturi, verificările au scos la iveală deficiențe importante în administrarea bunurilor publice, în special în ceea ce privește evidența terenurilor, a activelor și a infrastructurii tehnico-edilitare.
Una dintre principalele probleme identificate ține de faptul că evidența patrimoniului nu este completă și reconciliată. Auditorii au constatat că unele terenuri nu sunt reflectate corespunzător în registre, iar anumite active și elemente de infrastructură nu sunt clasificate și înregistrate conform cerințelor contabile.
De asemenea, raportul evidențiază nereguli privind calcularea uzurii mijloacelor fixe, dar și denaturări în evidența contabilă a unor categorii de active și cheltuieli. Potrivit instituției de audit, aceste situații au apărut din cauza aplicării necorespunzătoare a regulilor contabile și bugetare.
Prin urmare, Curtea de Conturi atrage atenția că municipiul Bălți are nevoie de o consolidare a sistemului de evidență financiară și a mecanismelor de administrare a patrimoniului public, astfel încât datele prezentate în rapoartele financiare să fie complete, corecte și conforme cu legislația.
Auditul a fost examinat de Curtea de Conturi la ședința din 31 iulie, iar rezultatele detaliate urmează să fie făcute publice după publicarea raportului oficial, conform prevederilor legale.