luni, 03 august, 2026
  • USD
  • EUR
Prețul gazelor naturale în Europa rămâne sub presiune înainte de iarnă. Depozitele UE sunt mai goale decât în ultimii ani
Sursa foto: Getty Images

Prețul gazelor naturale în Europa rămâne sub presiune înainte de iarnă. Depozitele UE sunt mai goale decât în ultimii ani

Prețul gazelor naturale pe piața europeană se menține la un nivel ridicat, în contextul rezervelor mai reduse din depozite și al incertitudinilor geopolitice. La 3 august 2026, cotațiile au ajuns la 58,51 euro/MWh, iar în ultimele două săptămâni au oscilat între 57,74 și 63,58 euro/MWh, potrivit datelor monitorizate de S.A. „Energocom”.

Deși piața a înregistrat unele scăderi în această perioadă, specialiștii atrag atenția că prețurile rămân sensibile la orice schimbare pe plan internațional. O reducere temporară a tensiunilor din Orientul Mijlociu a contribuit la diminuarea presiunii asupra cotațiilor, însă riscurile privind securitatea rutelor de transport energetic, inclusiv zona Strâmtorii Hormuz, continuă să influențeze așteptările traderilor.

Unul dintre principalii factori care mențin presiunea pe piață este nivelul stocurilor de gaze din Uniunea Europeană. Depozitele europene sunt umplute în prezent în proporție de aproximativ 57%, un nivel semnificativ mai mic decât media ultimilor cinci ani, de circa 73,5%, pentru aceeași perioadă.

În plus, ritmul de alimentare a depozitelor este mai lent decât în anii precedenți, ceea ce obligă statele europene să accelereze achizițiile înainte de sezonul rece, când cererea de gaze crește considerabil.

Un alt element care influențează piața este oferta mai redusă de gaze naturale lichefiate (LNG). Importurile europene de LNG în luna iulie au fost cu aproximativ 29% mai mici față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce țările asiatice atrag volume suplimentare de gaze, susținute de prețuri mai competitive.

În acest context, evoluția prețurilor în perioada următoare va depinde de mai mulți factori - nivelul de umplere a depozitelor europene, disponibilitatea livrărilor de LNG și evoluțiile geopolitice care pot afecta transportul resurselor energetice.

S.A. „Energocom” anunță că monitorizează permanent situația de pe piețele europene și impactul acesteia asupra costurilor de achiziție a gazelor naturale, urmând să revină cu noi actualizări privind evoluția cotațiilor.