Premierul slovac, „în stare gravă, dar poate vorbi”. Medicii vor decide dacă Fico ar putea fi transferat la Bratislava
Medicii slovaci se vor întâlni luni pentru a evalua starea de sănătate a premierului Robert Fico și a discuta despre posibilitatea transferării acestuia de la spitalul din Banska Bystrica în capitala Bratislava, scrie Reuters.
Fico rămâne într-o stare gravă, dar stabilă și poate să vorbească puțin, a declarat, joi, președintele ales al țării, Peter Pellegrini, la o zi după tentativa de asasinat.
Presa locală a informat că luni, 20 mai, se va întruni un consiliu medical pentru a-i evalua starea și a decide dacă ar putea fi transportat din orașul Banska Bystrica la Bratislava.
Atacul a fost prima tentativă majoră de asasinat asupra unui lider politic european în peste 20 de ani. Analiștii politici și parlamentarii spun că a scos la iveală un climat politic din ce în ce mai febril și polarizat atât în Slovacia, cât și în toată Europa.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Premierul ungar Viktor Orban a declarat vineri la radioul public că Fico se află „între viață și moarte”.
Premierul slovac Robert Fico a fost atacat în după-amiaza zilei de 15 mai, în orașul Handlova, la 190 de kilometri de Bratislava. Atacatorul l-a împușcat pe Fico de cinci ori și Fico a fost rănit, iar ulterior a fost internat în spital și a fost supus unei intervenții chirurgicale.