Precizări privind închiderea traficului pe Podul Prieteniei, dintre Bulgaria și România

Precizări privind închiderea traficului pe Podul Prieteniei, dintre Bulgaria și România
Sursa foto: economica.net

Podul Giurgiu - Ruse, una dintre cele mai importante legătură dintre Bulgaria și România, se închide parțial pentru lucrări de reabilitare începând cu data de 9 iulie. Precizarea a fost făcută de directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) din România, Cristian Pistol, la câteva minute după ce a declarat că podul se va închide complet.

„Autoritățile bulgare au luat decizia închiderii circulației pe o bandă, cum temporizare la trei minute semaforizată, pentru prima fază a decopertărilor, urmând ca ulterior să vadă dacă este nevoie ca podul să fie total închis circulației rutiere. Lucrarea durează la prima estimare, la doi ani de zile”, a declarat Cristian Pistol.

Înainte de a venit cu această precizate, directorul CNAIR din România declara că din informațiile pe care le deține, podul Giurgiu-Ruse va fi închis complet.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

La podul de peste Dunăre, pe un tronson de 1,1 kilometri se vor înlocui placa podului, pavajul asfaltic şi toate elementele metalice legate de banda de circulaţie. Costul lucrărilor se ridică la aproximativ 22 de milioane de euro.

Podul Giurgiu-Ruse reprezintă cea mai importantă legătură dintre Bulgaria și România, o structură peste care trec zilnic mii de automobile și 1.000 de TIR-uri, conform statisticilor autorităților române.

În același timp, pe timpul sezonului estival, peste 1 milion de români traversează Podul Prieteniei și Bulgaria pentru a ajunge în Grecia.

Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse peste Dunăre are o lungime de peste 2 kilometri și a fost deschis în 1954. De atunci până în urmă cu câțiva ani nu au mai avut loc reparații la structura de rezistență.

Podul Giurgiu - Ruse, care face legătură dintre Bulgaria și România, se închide complet din 9 iulie timp de două luni
Podul Giurgiu – Ruse, una dintre cele mai importante legătură dintre Bulgaria și România, se închide complet începând cu data de 9 iulie, timp de două luni. Anunțul a fost făcut miercuri, 3 iulie, de directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) din Româ…