Ploaia și vântul au făcut pagube în Chișinău. Mai mulți arbori au fost rupți sau scoși din rădăcini
Furtuna de aseară a rupt arbori și crengi în mai multe zone ale Chișinăului. Echipele de la Spații Verzi au intervenit pentru a elibera străzile și a înlătura pericolele.
Cel mai grav caz a fost înregistrat pe strada Ghidighici, unde o salcie cu diametrul de aproximativ 45 de centimetri s-a rupt și a căzut peste un automobil. De asemenea, vântul puternic și aversele de ploaie au scos din rădăcini mai mulți arbori maturi și sănătoși pe str. Paris, Marinescu, Teodorovici iar pe str. Nicolae Costin, Vasile Lupu, Calea Ieșilor, Deleanu și Sucevița rafalele de vânt combinate cu aversele de ploaie au rupt crengi.





Sursa foto: Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi”
Reprezentanții instituției spun că ploile puternice, combinate cu rafalele de vânt, pot duce la avarierea arborilor, inclusiv a celor sănătoși.
Amintim că ieri a fost în vigoare cod galben de ploi și vânt puternic.