Peste 7.000 de elevi din R. Moldova participă la testarea PISA 2025

Peste 7.000 de elevi din 275 de instituții de învățământ din țară vor susține în perioada 17 martie – 16 mai, evaluarea PISA 2025 (Programme for International Student Assessment). Informația a fost comunicată de Ministerul Educației și Cercetării (MEC).
Testarea PISA, organizată o dată la trei ani, evaluează competențele elevilor, cu vârsta cuprinsă între 15 și 16 ani,în trei domenii de studii precum matematică, citire/lectură și științe. Suplimentar, în ciclul PISA 2025, vor fi evaluate competențele elevilor într-un domeniu inovativ denumit „Învățarea într-o lume digitală”.
Potrivit Ministerului Educației, testarea PISA evaluează competenţele necesare pentru viaţa personală, socială sau pentru integrarea pe piaţa muncii, și nu determină nivelul de cunoaștere a curriculumului școlar.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Anul acesta, peste 90 de state ale lumii participă la testarea de Bază PISA 2025.
R. Moldova este la a cincea participare în cadrul testării PISA, precedentele participări fiind PISA 2009+, PISA 2015, PISA 2018, PISA 2022.