Peste 3.100 de tineri alolingvi susțin prima probă de bacalaureat din acest an. Își testează cunoștințele la limba română
Zi cu emoții pentru 3.107 tineri care au finalizat studiile liceale în clase cu predare în limbile minorităților naționale. Începând cu ora 09:00, candidații susțin proba de bacalaureat la Limba și literatura română, acesta fiind primul examen din sesiunea 2026.
Potrivit Ministerului Educației și Cercetării (MEC), în premieră, 115 candidați au obținut nota „10” din oficiu la această probă, în baza certificatelor de cunoaștere a limbii române la nivelul B2, conform Cadrului European Comun de Referință pentru Limbi.
Alți șase candidații înscriși la examen au fost notați cu „10” din oficiu în baza premiilor obținute în cadrul Olimpiadei Republicane la Limba și literatura română pentru alolingvi, desfășurată în acest an.

Sesiunea de bacalaureat 2026 se desfășoară în perioada 2–19 iunie, în 92 de centre de examen. La aceasta s-au înscris peste 18.500 de candidați, dintre care 2.065 sunt restanțieri din sesiunile anterioare.
Conform orarului, următorul examen va avea loc vineri, 5 iunie, la limba de instruire. La probă urmează să participe 16.364 de candidați, dintre care 13.682 vor susține examenul la Limba și literatura română, iar 2.682 – la Limba și literatura rusă.
Practica acordării notei „10” din oficiu a fost introdusă în 2015, când 229 de elevi au fost scutiți de proba la limba străină în baza certificatelor care atestă competențele lingvistice.
Începând cu anul 2024, nota „10” din oficiu se acordă, conform regulamentului, și candidaților care au susținut, în clasele a X-a – a XII-a, examene internaționale pentru certificarea competențelor în domeniul informaticii. În sesiunea 2024, de această facilitate au beneficiat 61 de candidați, iar în 2025 – 397 de candidați.
AICI găsiți mai multe informații pentru candidații la examenul naţional de bacalaureat.
