Percheziții la Dispensarul municipal Dermato-Venerologic. Două asistente, bănuite de corupție
Două asistente medicale din cadrul Dispensarului municipal Dermato-Venerologic din Chișinău sunt cercetate într-un dosar de corupție. Centrul Național Anticorupție (CNA) anunță că acestea ar fi extorcat sistematic resurse financiare de la diverși agenți economici și persoane fizice pentru perfectarea fișelor medicale personale.
Potrivit materialelor cauzei, pacienții achitau mită pentru a obține fișe medicale fără a se prezenta la examenul medical obligatoriu sau fără a trece examinarea formală.
Pentru aceste „servicii”, cele două angajate ale Secției control medical ar fi solicitat sume cuprinse între 250 și 8.000 de lei.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
„Taxa” pentru persoanele fizice ar fi variat între 250 și o mie de lei, în timp ce agenții economici ar fi achitat între 1.000 și 8.000 de lei, în funcție de numărul angajaților pentru care se solicita perfectarea fișelor medicale personale.
În urma perchezițiilor efectuate astăzi în incinta secției, ofițerii CNA au ridicat mai multe obiecte și documente relevante cazului.
În prezent, bănuitele sunt cercetate în stare de libertate. Urmărirea penală pe caz continuă sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Chișinău.