miercuri, 28 octombrie, 2026
  • USD
  • EUR
Grav accident la Telenești! Un bărbat a murit, alte patru persoane, inclusiv un copil, au avut nevoie de îngrijiri medicale
Sursa foto: Poliția RM

Grav accident la Telenești! Un bărbat a murit, alte patru persoane, inclusiv un copil, au avut nevoie de îngrijiri medicale

Un bărbat de 75 de ani a murit în urma unui accident rutier produs pe traseul R6, în apropierea localității Băneștii Noi, raionul Telenești. Alte patru persoane, printre care un copil de numai un an, au avut nevoie de îngrijiri medicale. În accident au fost implicate două automobile, de model Renault și BMW.

Datele preliminare ale poliției arată că bărbatul de 75 de ani, aflat la volanul unui Renault, ar fi încercat să vireze la stânga, moment în care automobilul său a intrat în coliziune cu un BMW, condus de un tânăr de 26 de ani. Impactul a fost atât de puternic, încât ambele mașini au fost proiectate în afara carosabilului.

Șoferul Renault-ului a fost preluat de o ambulanță, însă a decedat în drum spre spital.

Conducătorul BMW-ului și cei trei pasageri ai acestuia, inclusiv copilul de un an, au avut nevoie de îngrijiri medicale. Șoferul de 26 de ani a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii din Telenești continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.