PAS a făcut publică lista cu care va merge la parlamentarele din 28 septembrie

Consiliul Politic Național al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a votat astăzi lista formațiunii pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie.
Printre cei care se regăsesc pe listă se numără 34 de deputați PAS din legislatura a XI-a, șase miniștri din actualul Guvern, directorul Agenției Proprietății Publice (APP), Roman Cojuhari, precum și șeful Cabinetului președintei Maia Sandu, Adrian Băluțel.
„Mulțumesc acestor oameni că au decis să pună umărul pentru a menține Moldova pe calea cea dreaptă. Ne-am unit pentru că lucrurile care ne unesc sunt mai puternice decât cele care ne deosebesc. Oameni din sănătate, educație, sport, cultură, afaceri, agricultură, din serviciul public, oameni din diplomație, din administrația publică locală, moldoveni din diasporă - ne-am unit cu tot ce avem mai bun în noi pentru ca Moldova să câștige!”, a transmis președintele formațiunii, Igor Grosu, care deschide lista PAS.

În ultimele săptămâni, mai multe persoane publice au anunțat că vor candida pe lista PAS la alegerile parlamentare din toamnă.
- Nicolae Botgros, Constantin Cheianu, Marcel Spatari și Maria Acbaș se vor regăsi pe listele PAS la parlamentare
- Nume noi pe lista PAS la parlamentare: Va candida rectorul UTM și fondatoarea organizației „Prietena Mea”
- Fostul ministru de Externe, Nicu Popescu, va candida pe lista PAS la parlamentarele din 28 septembrie
- Anastasia Nichita, Maxim Potîrniche și Emil Ceban vor candida pe lista PAS la alegerile din 28 septembrie
Pe 18 iulie, Platforma Demnitate și Adevăr (DA) a anunțat că nu va figura în buletinul de vot la parlamentarele din toamnă și a decis să accepte parteneriatul politic cu PAS. A doua zi, formațiunea a fost exclusă din componența blocului „Împreună”.
Anterior, liderul PAS, Igor Grosu, a declarat că pe lista PAS la alegeri se va regăsi atât el, cât și premierul Dorin Recean. Grosu a precizat că „oferta” PAS pentru scrutinul din toamnă este „deja clară” și că aceasta „depășește granițele partidului, cu oameni care nu sunt membri PAS și care nu trebuie să devină”.