Fostul ministru de Externe, Nicu Popescu, va candida pe lista PAS la parlamentarele din 28 septembrie

Fostul ministru de Externe, Nicu Popescu, va candida pe lista PAS la parlamentarele din 28 septembrie
Sursa foto: Nicu Popescu / Facebook

Fostul ministru de Externe, Nicu Popescu, a anunțat cu puțin timp în urmă că se alătură echipei Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) pentru a participa pe lista acestei formațiuni la alegerile parlamentare septembrie.

„Alegerile din 28 septembrie sunt, fără exagerare, cele mai importante din istoria recentă a Republicii Moldova. De rezultatul lor depinde dacă mergem înainte pe calea europeană sau dacă riscăm să pierdem aproape tot ce am construit – și să ne întoarcem spre izolare, corupție și instabilitate.Este o alegere fundamentală. Pentru direcția țării. Pentru viața noastră de zi cu zi. Pentru siguranța fiecăruia dintre noi”, a scris Popescu într-o postare pe rețelele sociale.

Nicu Popescu a demisionat din funcția de ministru al Afacerilor Externe în ianuarie 2024, menționând că renunță la funcție pentru că are „nevoie de o pauză”. Peste câteva luni, la 7 iunie 2024, Popescu, alături de alte persoane publice, a creat inițiativa civică „Cetățeni pentru Europa”.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

Nicu Popescu a absolvit Institutul de Stat pentru Relații Internaționale de la Moscova și Universitatea Central Europeană din Ungaria. În 2010 și 2012 - 2013 a fost consilierul prim-ministrului de atunci, Vlad Filat. În perioada iunie - noiembrie 2019 a fost ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene în Guvernul Sandu.

În 2021 a fost numit viceprim-ministru, ministru al afacerilor externe și integrării europene în Guvernul Gavrilița, iar din 2023 până în 2024 - în Guvernul Recean.

La sfârșitul lunii decembrie 2023, Nicu Popescu a fost decorat de președinta Maia Sandu cu distincția „Ordinul Republicii”.

ULTIMA ORĂ! Nicu Popescu pleacă din funcția de ministru al Afacerilor Externe
Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al R. Moldova, Nicu Popescu, pleacă din funcție. Un anunț în acest sens a fost făcut miercuri, 24 ianuarie, în cadrul unei conferințe de presă. Nicu Popescu susține că pleacă din funcție pentru că la această etapă are „nevoie de o pauză”. „Doresc…

În ultimele săptămâni, mai multe persoane publice au anunțat că vor candida pe lista PAS la alegerile parlamentare din toamnă. Liderul PAS, Igor Grosu, a declarat anterior că pe lista PAS la alegeri se va regăsi atât el, cât și premierul Dorin Recean. Grosu a precizat că „oferta” PAS pentru scrutinul din toamnă este „deja clară” și că aceasta „depășește granițele partidului, cu oameni care nu sunt membri PAS și care nu trebuie să devină”.

Nume noi pe lista PAS la parlamentare: Va candida rectorul UTM și fondatoarea organizației „Prietena Mea”
Rectorul Universității Tehnice din Moldova (UTM) - Viorel Bostan, fondatoarea organizației „Prietena Mea” - Ludmila Adamciuc, precum și președintele comunității Moldoveni.co.uk - Iurie Cojocaru, vor candida la alegerile parlamentare din toamnă din partea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Pre…
Nicolae Botgros, Constantin Cheianu, Marcel Spatari și Maria Acbaș se vor regăsi pe listele PAS la parlamentare
Maestrul Nicolae Botgros, scriitorul Constantin Cheianu, fostul ministru al Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, și proprietara unei fabrici de lactate din Comrat, Maria Acbaș, se vor regăsi pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate la parlamentarele din 28 septembrie. Anunțul a fost făcu…