Până la 26 de grade în mijlocul toamnei: vreme caldă și fără ploi pe 7 octombrie
Temperaturile vor ajunge până la 26 de grade Celsius miercuri, 7 octombrie, în Republica Moldova. Cerul va fi variabil, iar precipitațiile vor lipsi.
În nordul țării, maximele vor atinge 24 de grade, în timp ce noaptea temperaturile vor coborî până la 7 grade. În centru sunt prognozate până la 25 de grade pe parcursul zilei și 8 grade noaptea.
Cele mai ridicate temperaturi sunt așteptate în sud, unde termometrele vor indica până la 26 de grade. Minimele nocturne vor fi de aproximativ 9 grade.