Pacificatorii moldoveni din contingentul UNIFIL-2 și-au început misiunea în Liban
Militarii din contingentul UNIFIL-2 al Armatei Naţionale, detaşat în misiunea Forței Interimare a Națiunilor Unite în Liban, şi-au început misiunea de menținere păcii.
Potrivit Ministerului Apărării de la Chișinău, militarii moldoveni au preluat atribuțiile pacificatorilor armeni, care au făcut parte din contingentul italian. Ceremonia de transfer de autoritate a avut loc la Baza multinaţională „Sector West HQ UNP 2-3”, din localitatea Shama.
„În prezenţa superiorilor Sectorului West, precum şi militarilor din Italia, Armenia şi R. Moldova, căpitanul Maxim Dmitriev, comandantul UNIFIL-2, a preluat drapelul ONU și responsabilitățile funcției”, precizează instituția.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Contingentul UNIFIL-2 al Armatei Naţionale este format din 33 de militari, inclusiv trei femei, care, timp de șase luni, vor executa misiuni de securitate şi pază a obiectivelor strategice şi de patrulare a zonei de responsabilitate.
Militarii moldoveni au fost detașați în misiunea de menținere a păcii Forța Interimară a Națiunilor Unite din Liban pe data de 14 februarie curent.
Decizia de detașare în operația UNIFIL a fost aprobată de Parlamentul R. Moldova în luna noiembrie 2021. Primul contingent de pacificatori moldoveni a plecat în misiunea de menținere a păcii din Republica Liban în luna februarie 2023, unde au activat șase luni.