PA a identificat un sediu pentru instituție. Planul detaliat de transfer, prezentat Procuraturii Generale

PA a identificat un sediu pentru instituție. Planul detaliat de transfer, prezentat Procuraturii Generale
Sursa foto: bizlaw.md

Procuratura Anticorupție (PA) ar putea să se mute în clădirea Autorității Naționale de Integritate. Instituția anunță că pe 5 iulie curent a transmis către Procuratura Generală un plan detaliat privind modalitățile de transfer a personalului, bunurilor, arhivei, dosarelor și altor materiale din actuala locație în noua locație.

Potrivit instituției, pe 28 iunie curent, Ministerul Justiției a informat Procurorul General că „Guvernul R. Moldova a agreat, cu instituțiile corespunzătoare, transferul clădirii din mun. Chișinău, str. Mitropolit Gavriil Bănulescu-Bodoni, 26 pentru sediul Procuraturii Anticorupție”.

Astfel, PA a informat Ministerul Justiției, că până la data de 12 iulie curent, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) și Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (SPCSB) s-au angajat să prezinte un plan detaliat de transfer. Corespunzător, Ministerul Justiție a solicitat un plan detaliat de transfer al Procuraturii Anticorupție în sediul pe adresa str. Bănulescu-Bodoni, 26.

„La 5 iulie, Procuratura Anticorupție a transmis către Procuratura Generală un plan detaliat privind modalitățile de transfer a personalului, bunurilor, arhivei, dosarelor și altor materiale din actuala locație, clădirea Centrului Național Anticorupție, în noua locație în care se află ANI și SPCSB. Plan ce a fost adus la cunoștință Ministerului Justiției la 9 iulie 2024”, notează PA.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

Instituția reiterează faptul că fără asigurarea unui sediu corespunzător în termeni cât mai restrânși, riscă să fie blocată toată activitatea Procuraturii Anticorupție.

Anterior, șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că instituția pe care o conduce ar putea să se mute în sediul Academiei de Științe a Moldovei (AȘM), de pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt. După ce prezidiului AȘM s-a declarat categoric împotrivă, PA, care activează acum în același sediu cu Centrul Național Anticorupție, a renunțat la idee.

În februarie, Parlamentul a majorat statele de personal ale Procuraturii Anticorupție. Potrivit PA, în prezent, instituția nu deține suficient spațiu să angajeze 62 ofițeri și zeci de alți funcționari publici pentru a „lupta împotriva corupției la cel mai înalt nivel”.

În ultimele luni, au fost identificate mai multe opțiuni pentru Procuratura Anticorupție. Instituția ar fi propus să își mute sediul în unul dintre blocurile de studii ale Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” (UPSC).

Guvernul analizează opțiunea de a utiliza fosta clădire a PG pentru noul sediu al Procuraturii Anticorupție
Guvernul analizează în mod activ opțiunea de a utiliza fostul sediu al Procuraturii Generale (PG) pentru noul sediu al Procuraturii Anticorupție (PA). Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă. „Guvernul analizează în mod activ opțiunea de a utiliza fostul sediu al Pro…