Omorul unui copil de 10 luni din raionul Telenești: Alexei Cotorobai a fost trimis pe banca acuzaților

Alexei Cotorobai, fratele lui Gheorghe Cotorobai, condamnat la închisoare pe viață pentru omorul tinerei Anei-Maria din Orhei, este trimis în judecată pentru omorul unui bebeluș de 10 luni, comis acum 15 ani în raionul Telenești. Procuratura Generală (PG) anunță că a finalizat urmărirea penală și a transmis cauza în instanță pentru examinare în fond.
În anul 2024, în baza unor probe noi apărute, Procuratura Generală s-a autosesizat și a solicitat revizuirea unei sentințe irevocabile prin care mama copilului fusese anterior condamnată pentru lăsare în primejdie. În urma reexaminării, la 31 ianuarie 2025, instanța a dispus achitarea acesteia, stabilind că fapta nu a fost comisă de inculpată.
„Cazul constituie un precedent fără echivalent în practica recentă a justiției penale din R. Moldova, fiind redeschis în mod excepțional din inițiativa Procuraturii Generale, ca urmare a apariției unor probe noi care au justificat necesitatea revizuirii dosarului încheiat în anul 2011 prin condamnarea mamei copilului”, susțin reprezentanții PG.
Noua investigație a inclus un spectru amplu de acțiuni de urmărire penală, inclusiv în afara teritoriului R. Moldova. Potrivit procurorilor, în cadrul acestor activități au fost identificate fapte și probe esențiale care nu au fost cunoscute anterior organului de urmărire penală.
Ca urmare a noilor circumstanțe, ordonanța din anul 2010, prin care Alexei Cotorobai fusese scos de sub urmărire penală, a fost anulată, iar cauza penală a fost reluată în privința persoanei respective, care, în prezent, este învinuită pentru comiterea infracțiunii de omor.
Potrivit rechizitoriului, persoanei vizate i-au fost înaintate învinuiri pentru omor, viol și răpire, iar dosarul a fost înaintat instanței de judecată pentru examinare în fond. Învinuitul se află în arest preventiv.
