sâmbătă, 03 octombrie, 2026
  • USD
  • EUR
Toate cele cinci drone au fost localizate. Poliția prezintă cronologia incidentelor din patru raioane
Colaj: ziar.md | Sursa imagini: Poliția RM

Toate cele cinci drone au fost localizate. Poliția prezintă cronologia incidentelor din patru raioane

Cinci explozii s-au produs în total sâmbătă dimineață, 3 octombrie, în raioanele Căușeni, Ștefan Vodă, Anenii Noi și Hîncești. Poliția anunță că toate cele cinci aparate de zbor au fost localizate. În niciunul dintre cazuri nu au fost înregistrate victime.

Cele mai multe incidente au fost înregistrate în raionul Căușeni. La ora 07:50, o explozie s-a produs în extravilanul orașului Căușeni. Drona a fost localizată la ora 08:15. Tot în raionul Căușeni, la ora 08:24, o altă explozie s-a produs în extravilanul satului Constantinovca. Aparatul de zbor a fost localizat la ora 09:15.

În raionul Ștefan Vodă, o explozie a fost înregistrată la ora 07:53, în extravilanul satului Crocmaz. Drona a fost localizată la ora 08:20. În raionul Anenii Noi, explozia s-a produs la ora 08:00, în extravilanul satului Puhăceni. La ora 08:30, Poliția a localizat aparatul de zbor.

Un alt caz a fost înregistrat în raionul Hîncești. La ora 08:03, o explozie s-a produs în extravilanul satului Dubovca, iar drona a fost localizată la ora 08:40.

Poliția precizează că în toate cele cinci cazuri nu au fost înregistrate victime. Zonele în care au fost găsite dronele și fragmentele acestora au fost securizate.

Imagine: Poliția RM

Oamenii sunt îndemnați să nu se apropie și să nu atingă fragmentele sau alte obiecte suspecte. În cazul în care observă astfel de obiecte, aceștia trebuie să evite zona și să sesizeze imediat Poliția.

Amintim că Serviciul Operații Aeriene al Armatei Naționale a anunțat că cinci aparate de zbor fără pilot au survolat spațiul aerian al R. Moldova între orele 07:45 și 08:00. În urma incidentelor, președinta Maia Sandu și Ministerul Afacerilor Externe au condamnat încălcarea spațiului aerian al țării. Șefa statului a declarat că incidentele s-au produs în contextul atacurilor masive lansate de Rusia asupra Ucrainei și că războiul pune „în pericol direct viața cetățenilor noștri”.

Maia Sandu și MAE condamnă încălcarea spațiului aerian: „Războiul Rusiei pune în pericol direct viața cetățenilor noștri”
Președinta Maia Sandu și Ministerul Afacerilor Externe au condamnat încălcarea spațiului aerian al R. Moldova, după incidentele din dimineața zilei de 3 octombrie. Șefa statului afirmă că cinci drone și rachete au pătruns în spațiul aerian al țării în doar 15 minute, în timp ce MAE anunță că fragmente de