O grădiniță din Chișinău va avea o nouă grupă de creșă după investiții de milioane de lei. Peste 200 de copii - beneficiari
Grădinița nr. 103 din sectorul Botanica al capitalei va fi reabilitată și modernizată, iar una dintre principalele schimbări va fi amenajarea unei noi grupe de creșă. Investiția face parte dintr-un program național de îmbunătățire a infrastructurii educaționale, finanțat de Banca Mondială.
Pentru lucrările de modernizare a instituției sunt prevăzuți aproximativ 2,3 milioane de lei, bani care vor fi utilizați pentru renovarea spațiilor interioare și adaptarea acestora la necesitățile actuale ale copiilor și educatorilor.
Proiectul prevede reparația capitală și reorganizarea mai multor încăperi, inclusiv renovarea sălilor de grupă, a dormitoarelor, grupurilor sanitare și a spațiilor auxiliare. De asemenea, vor fi realizate lucrări pentru îmbunătățirea accesului în clădire și pentru creșterea nivelului de siguranță și funcționalitate a spațiilor.

În prezent, Grădinița nr. 103 are o capacitate proiectată de 440 de copii și 19 grupe, însă funcționează cu 14 grupe frecventate de 210 copii. Instituția dispune acum de două grupe pentru micuții cu vârsta între 2 și 3 ani, iar lucrările de modernizare ar urma să permită extinderea capacității și înscrierea unui număr mai mare de copii.

Necesitatea suplimentării locurilor este determinată și de creșterea cererii pentru educația timpurie în sector. Potrivit datelor prezentate, pentru copiii născuți în anii 2023–2024 sunt înregistrați 40 de copii care au început procedura de înscriere, iar pentru cei născuți în perioada 2025-2026 au fost depuse deja peste 20 de cereri.

Lucrările de la Grădinița nr. 103 fac parte dintr-un proiect mai amplu care include alte trei instituții de educație timpurie din municipiul Chișinău, grădinițele nr. 150, 174 și 197. Pentru fiecare dintre acestea este prevăzută aceeași valoare estimativă a investiției - circa 2,3 milioane de lei.

Oficiul Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL) a inițiat procedurile de achiziție pentru selectarea antreprenorilor care vor executa lucrările.
Proiectul „Îmbunătățirea Calității Educației” (EQIP), implementat de Ministerul Educației și Cercetării cu sprijinul financiar al Băncii Mondiale, urmărește modernizarea infrastructurii școlare și preșcolare și crearea unor condiții mai bune de învățare pentru copiii din Republica Moldova.