Detalii despre incendiul din biserica din Ocnița. Flăcările ar fi izbucnit de la o candelă sau o lumânare

Detalii despre incendiul din biserica din Ocnița. Flăcările ar fi izbucnit de la o candelă sau o lumânare
Sursa foto: NordNews

ACTUALIZARE (13:19) Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a venit cu precizări în privința incendiului din biserica din satul Gîrbova, raionul Ocnița.

Potrivit IGSU, flăcările au izbucnit de la o candelă sau o lumânare lăsată nesupravegheată. Focul a fost localizat rapid, fiind afectată o suprafață de opt metri pătrați din construcție. După cum anunțase anterior și NordNews, a fost deteriorat decorul lemnos, dar și bunuri materiale din interiorul bisericii.

Conform datelor statistice, în ultimii cinci ani au fost înregistrate 34 de incendii în lăcașuri religioase.

Printre cele mai frecvente cauze se numără imprudența în utilizarea focului deschis, construcția necorespunzătoare a sobelor și a coșurilor de evacuare a fumului, precum și nerespectarea regulilor de apărare împotriva incendiilor.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM

ȘTIREA INIȚIALĂ (11:04) Duminică, 13 aprilie, în seara de Florii, biserica din satul Gîrbova, raionul Ocnița, a fost cuprinsă de flăcări. Informația a fost confirmată pentru ziar.md de către purtătoarea de cuvânt a IGSU, Liliana Pușcașu, iar NordNews a publicat mai multe detalii.

Potrivit publicației din nordul țării, interiorul lăcașului sfânt a ars parțial. Martorii cred că incendiul ar fi fost provocat fie de un scurtcircuit, fie de folosirea necorespunzătoare a sobei din biserică.

În urma incidentului au fost deteriorate picturile murale și câteva elemente de decor din biserică, notează NordNews.

Liliana Pușcașu a precizat că IGSU va publica ulterior un comunicat.