duminică, 09 august, 2026
  • USD
  • EUR
Nivelul apei de la Cernavodă a crescut cu patru centimetri. Reactorul 2 poate continua să funcționeze cel puțin nouă zile
Sursa foto: Radu Marinuță/ Facebook

Nivelul apei de la Cernavodă a crescut cu patru centimetri. Reactorul 2 poate continua să funcționeze cel puțin nouă zile

Situația de la Centrala Nuclearoelectrică de la Cernavodă s-a îmbunătățit după operațiunea de scufundare controlată a patru barje în Dunăre. Nivelul apei în bazinul de răcire a crescut cu patru centimetri în ultimele 24 de ore, deși prognozele indicau o scădere cu aceeași valoare. Astfel, diferența față de evoluția estimată este de opt centimetri, iar Unitatea 2 poate rămâne în funcțiune cel puțin alte nouă zile, potrivit autorităților.

Vicepremierul Radu Miruță a calificat evoluția drept una favorabilă, explicând că rezultatul intervenției este mai bun decât cel anticipat inițial.

„Prognoza indica o scădere cu patru centimetri, iar noi avem o creștere cu patru centimetri. Vorbim, practic, despre un câștig de opt centimetri față de ceea ce era prognozat”, a precizat oficialul.

La rândul său, directorul centralei de la Cernavodă, Romeo Urjan, a declarat că Unitatea 2 funcționează în parametri nominali, iar nivelul apei permite continuarea operării pentru cel puțin nouă zile, conform prognozei actuale. Acesta a apreciat intervenția autorităților și a echipelor implicate.

Operațiunea prin care patru barje au fost scufundate controlat în Dunăre s-a încheiat sâmbătă. Ultimele două ambarcațiuni au fost inundate controlat după aproximativ șapte ore de intervenție.

Barjele au fost amplasate astfel încât să formeze două praguri artificiale, menite să modifice circulația apei și să favorizeze direcționarea unei părți mai mari din debit către brațul Bala și, ulterior, spre zona de alimentare cu apă a centralei.

Măsura a fost luată în contextul nivelurilor extrem de scăzute ale Dunării, generate de secetă și temperaturile ridicate. Apa fluviului este esențială pentru sistemul de răcire al centralei, iar scăderea debitului a creat riscul reducerii perioadei în care Unitatea 2 poate funcționa în condiții normale.

În paralel cu operațiunea de scufundare a barjelor, lucrările de dragare continuă, autoritățile urmând să monitorizeze evoluția nivelului apei în următoarele zile.

Problema este cu atât mai importantă pentru sistemul energetic românesc cu cât Unitatea 1 de la Cernavodă, cu o capacitate de aproximativ 700 MW, se află în perioada de mentenanță. Prin urmare, în prezent, centrala produce energie doar prin intermediul Unității 2.

Centrala de la Cernavodă asigură în mod obișnuit o parte importantă din necesarul de electricitate al României, iar menținerea Unității 2 în funcțiune este considerată esențială în perioada actuală, în special pe fondul consumului ridicat de energie.

Autoritățile au recurs, în paralel, la importuri de energie electrică pentru a acoperi necesarul sistemului în condițiile reducerii producției interne. Situația este urmărită îndeaproape, deoarece o eventuală oprire a ambelor unități ar pune presiune suplimentară pe sistemul energetic și ar crește dependența de importuri.

Moldovenii, îndemnați să consume mai puțin curent seara. Situația e stabilă, dar prețurile ar putea crește
Alimentarea cu energie electrică în Republica Moldova se desfășoară normal, fără restricții sau întreruperi. Ministerul Energiei le recomandă însă oamenilor să reducă voluntar consumul între orele 18:00 și 23:00, când solicitarea rețelei este cea mai mare. Apelul vine după oprirea controlată a unităților 1 și 2 ale Centralei
Energocom ajută România să aducă energie din Ucraina. Livrările vor acoperi deficitul de la Cernavodă
Compania Energocom va facilita achiziționarea energiei electrice din Ucraina și livrarea acesteia către România. Electricitatea va fi cumpărată de Nuclearelectrica pentru a acoperi o parte din deficitul provocat de oprirea Unității 1 a Centralei Nuclearelectrice de la Cernavodă. În cadrul acestei operațiuni, Energocom acționează în calitate de utilizator al rețelei.