Moldovenii din Franța își vor putea perfecta actele mai rapid. Precizările Agenției Servicii Publice

Moldovenii din Franța își vor putea perfecta actele mai rapid. Precizările Agenției Servicii Publice
Sursa foto: Oleksandr Filon, Getty Images

Agenția Servicii Publice (ASP) anunță că o echipă mobilă va pleca la Paris, Franța pentru a oferi servicii de eliberare a actelor de identitate și de stare civilă. Aceștia se vor afla în misiune de lucru în perioada 12 - 29 martie anul curent.

Astfel, cetățenii R. Moldova care se află pe teritoriul Franței și care au nevoie să-și reînnoiască buletinele de identitate și/sau pașapoartele, actele de stare civilă vor putea apela la serviciile echipei mobile a ASP în orașul Paris.

Astfel, persoanele interesate se pot programa AICI. Potrivit unui anunț făcut de reprezentanții Ambasadei R. Moldova în Franţa, o programare este echivalentă cu o persoană și un act.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

Totodată, actele necesare pentru obținerea pașaportului pot fi găsite AICI, iar cele necesare pot fi accesate AICI.

Iată prețurile pentru servicii:

  • pașaport minori: 31/68 de euro;
  • pașaport adulți: 62/99 de euro;
  • buletin de identitate: 30/45 de euro.

Oamenii sunt atenționați că achitarea se va face doar cu cardul bancar. Concomitent, pentru informații suplimentare contactați responsabilii la adresa [email protected]