Guvernul Tofan își va prezenta raportul pentru primele 100 de zile pe 5 noiembrie. Ce spune premierul
Guvernul condus de Vasile Tofan își va prezenta raportul de activitate pentru primele 100 de zile pe 5 noiembrie 2026. Anunțul a fost făcut de premier în cadrul podcastului „Raport”. Prezentarea este programată la o zi după publicarea raportului Comisiei Europene privind extinderea Uniunii Europene, document care va include și evaluarea progreselor Republicii Moldova.
„Da, vom avea un raport. Mi se pare corect să-i raportăm moldovenilor care ne-au încredințat această funcție. Data pe care am hotărât-o este 5 noiembrie”, a declarat Vasile Tofan.
Premierul a explicat că data nu a fost aleasă întâmplător. Pe 4 noiembrie este așteptat raportul anual al Comisiei Europene privind extinderea UE, iar autoritățile de la Chișinău vor să țină cont de concluziile acestuia atunci când vor prezenta rezultatele activității Guvernului.
„Ni s-a părut important să avem întâi raportul pe 4 și după asta să facem raportarea pe 5, pentru că totuși integrarea în Uniunea Europeană e o livrabilă foarte importantă a acestui guvern”, a menționat șeful Executivului, citat de Moldpres.
Raportul din 5 noiembrie urmează să prezinte rezultatele obținute de Executiv în primele luni de mandat.
Amintim că Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere al Parlamentului pe 21 iulie 2026, fiind susținut de 53 de deputați. Membrii Cabinetului de miniștri au depus jurământul a doua zi, pe 22 iulie.
Programul de guvernare, intitulat „Economie europeană, stat eficient”, cuprinde cinci priorități principale: relansarea economiei, accelerarea integrării europene, eficientizarea și digitalizarea instituțiilor statului, consolidarea securității și a statului de drept, precum și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor.