FOTO/ Casa Bodescu din Bălți a fost renovată cu 15,8 milioane de lei. Clădirea istorică va găzdui o sală expozițională
Casa Bodescu din municipiul Bălți, monument de arhitectură de importanță națională, a fost renovată cu o investiție de 15,8 milioane de lei, alocată de Guvernul Republicii Moldova. Lucrările au fost finalizate, iar clădirea, construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, urmează să fie inaugurată. În interior va fi amenajată și o sală expozițională.
Vineri, 23 octombrie, reprezentanții Agenției de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord), ai autorităților centrale și ai companiei care a executat lucrările au inspectat edificiul și au semnat actele de recepție la terminarea lucrărilor. Renovarea a inclus reconstrucția acoperișului, înlocuirea ferestrelor și ușilor, reabilitarea fațadei, reparații interioare și modernizarea instalațiilor clădirii. Intervențiile au fost realizate cu respectarea cerințelor pentru restaurarea monumentelor istorice.
Investiția de 15,8 milioane de lei a fost finanțată prin Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, iar proiectul a fost implementat de ADR Nord.
„Această clădire istorică, pe care o vom inaugura în curând, păstrează o legătură vie cu istoria localității. Conservarea sa oferă comunității posibilitatea de a pune în valoare această istorie și de a o face cunoscută vizitatorilor”, a declarat Maria Prisacari, directoarea ADR Nord.
Potrivit acesteia, în clădire urmează să fie amenajată o sală expozițională dedicată patrimoniului cultural restaurat cu sprijinul Guvernului. Data inaugurării nu a fost anunțată.









Sursa foto: ADR Nord
O clădire cu o istorie de peste 100 de ani
Casa Bodescu a fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, ca parte a conacului lui Alexandru Bodescu, proprietar de terenuri din Bălți. Inițial, edificiul avea un singur nivel. Până în 1918, aici a funcționat Zemstva, instituție a administrației locale din acea perioadă, iar în anii interbelici clădirea a găzduit Prefectura județului Bălți.
În 1934, imobilul a fost extins cu un etaj, după un proiect realizat de arhitecta Etti-Rosa Spirer. Ulterior, în anii 1950-1960, clădirea a găzduit Palatul pionierilor, iar din anii 1970 a devenit sediul Oficiului Stării Civile.
În noiembrie 2022, Guvernul a aprobat transmiterea imobilului din administrarea Cancelariei de Stat, unde se afla în gestiunea Agenției Servicii Publice, în administrarea Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și gestiunea ADR Nord.