Alte 11 servicii publice digitale au devenit disponibile după atacurile cibernetice
Alte 11 servicii publice digitale au fost restabilite și pot fi accesate prin aplicația și portalul guvernamental EVO, anunță Agenția de Guvernare Electronică. Serviciile au fost verificate și securizate după incidentele de securitate cibernetică înregistrate în perioada 19-23 octombrie.
Printre serviciile disponibile din nou se numără eliberarea cazierului, apostilarea documentelor și obținerea certificatelor de naștere, căsătorie sau deces în baza registrelor parohiale. De asemenea, cetățenii pot solicita online mai multe extrase din Registrul de stat al populației, inclusiv cele privind înregistrarea la domiciliu sau la reședința temporară, deținerea actelor de identitate, apartenența la cetățenia Republicii Moldova și atribuirea numărului de identificare de stat al persoanei fizice (IDNP). A fost restabilit și accesul la extrasul din Registrul de stat al persoanelor juridice.
Potrivit Agenției de Guvernare Electronică, restabilirea accesului a fost posibilă în urma verificărilor tehnice și a măsurilor de securitate aplicate de specialiștii AGE, Agenției pentru Securitate Cibernetică și Serviciului Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică.
Verificările și monitorizarea infrastructurii guvernamentale continuă, iar celelalte servicii afectate vor fi repuse în funcțiune treptat, în funcție de rezultatele testărilor.
Investigațiile privind incidentele cibernetice sunt în desfășurare. Autoritățile le recomandă cetățenilor să fie atenți la eventualele tentative de fraudă prin apeluri telefonice, SMS-uri sau e-mailuri și să nu divulge parole, coduri de autentificare ori date bancare. De asemenea, oamenii sunt îndemnați să evite linkurile suspecte și să verifice solicitările neobișnuite prin canalele oficiale ale instituțiilor.
Amintim că aproximativ 750.000 de persoane ar putea avea datele personale expuse în urma unui atac cibernetic asupra sistemelor informaționale guvernamentale. Potrivit estimărilor preliminare ale autorităților, atacatorii au încercat să acceseze ilegal informații asociate unui milion de numere de identificare de stat (IDNP). Este vorba despre numele, informațiile despre familie, pensiile și prestațiile sociale, datele medicale, precum și unele informații financiare.

