Maia Sandu pleacă mâine în Elveția. Șefa statului va participa la Summitul de pace pentru Ucraina
Președinta Maia Sandu pleacă mâine în Elveția, pentru a participa la Summitul de pace pentru Ucraina. Reuniunea se va desfășura timp de două zile, în perioada 15-16 iunie, la hotelul de lux Bürgenstock, situat în apropiere de orașul Lucerna, în Alpii din partea centrală a Elveţiei.
Potrivit administrației prezidențiale, Maia Sandu va avea întâlniri cu mai mulți șefi de stat și de guvern din statele membre ale Uniunii Europene, pentru „a aprofunda dialogul politic și legăturile economice”, precum și pentru a „avansa procesul de aderare la Uniunea Europeană”.
Șefa statului și-a confirmat participarea încă pe 9 mai, numărându-se printre primii lideri care au dat curs invitației.
Scopul conferinței constă în crearea unui cadru favorabil pentru o pace cuprinzătoare și durabilă în Ucraina, precum și a unei „foi concrete de parcurs pentru participarea Rusiei la procesul de pace”.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Pe de o parte, Ucraina dorește ca la finalul reuniunii să fie adoptate documente care ar pune presiune pe Rusia, pentru ca Moscova să oprească războiul. Pe de altă parte, Kremlinul califică drept inutilă şi lipsită de sens conferința de pace organizată în lipsa sa.
Anterior, Europa Liberă notase că organizatorii au trimis invitații în 160 de țări și mizează pe prezența a 90 de lideri. Sursa citată preciza că la eveniment va participa cancelarul german Olaf Scholz, președinta Comisiei Europene - Ursula von der Leyen, vicepreședinta SUA - Kamala Harris, premierul canadian Justin Trudeau, premierul spaniol Pedro Sanchez și mulți alții.
Potrivit Associated Press, lista finală ar urma să fie publicată vineri. Deocamdată, câteva puteri regionale precum Turcia, Africa de Sud și Brazilia nu și-au confirmat participarea.
India a anunțat că va expedia reprezentanți, fără a preciza de ce nivel. Între timp, Brazilia și China au avertizat că nu vor participa la summit în cazul în care Rusia nu va fi la masa de discuții.
La coordonarea evenimentului a contribuit și Ucraina, președintele Volodimir Zelenski urmând să participe la conferință.