Maia Sandu, de Ziua Limbii Române: „Avem datoria să avem grijă de ea”
De Ziua Limbii Române, președinta Maia Sandu i-a îndemnat pe moldoveni să le transmită copiilor dragostea pentru această moștenire primită de la părinți și bunici. Mesajul a fost publicat pe rețelele sociale, la scurt timp după ce în Piața Marii Adunări Naționale a început Marea Dictare Națională. Deși evenimentul este organizat sub egida Președinției, șefa statului nu a participat la acesta.
În mesajul său, Maia Sandu a evocat generațiile care au continuat să vorbească limba română „și în cele mai vitrege vremuri”, în pofida interdicțiilor și umilințelor.
„Datorită lor, limba română a dăinuit pe această bucată de pământ. Astăzi o putem vorbi liber, fără teamă. Cu atât mai mult, avem datoria să avem grijă de ea. Și, mai ales, să le transmitem copiilor noștri dragostea pentru limba română, așa cum am primit-o și noi de la cei dinaintea noastră. Să le lăsăm această moștenire prețioasă: o limbă vie, vorbită frumos, în care să-și spună poveștile, să-și cânte doinele și să-și rostească dorul”, a scris șefa statului.
De menționat că Maia Sandu este unica reprezentantă a conducerii care a transmis mesaje pe rețelele sociale.
Premierul Vasile Tofan s-a adresat cetățenilor din Piața Marii Adunări Naționale, la deschiderea Marii Dictări Naționale.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, încă nu a transmis mesaje publice cu ocazia Zilei Limbii Române.

Amintim că R. Moldova celebrează astăzi Ziua Limbii Române, în capitală și în alte regiuni ale țării fiind programate manifestări dedicate sărbătorii.
În contextul evenimentelor organizate în Chișinău, circulația pe bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt și pe alte două străzi din centrul capitalei va fi temporar oprită. Astfel, mai multe troleibuze și autobuze vor circula pe trasee schimbate.


R. Moldova a început să celebreze Ziua Limbii Române în 1990, sărbătoarea fiind strâns legată de procesele de renaștere națională de la sfârșitul anilor ’80 ai secolului trecut.
Pe 31 august 1989, Sovietul Suprem al Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești (RSSM) a adoptat legea prin care limba română era declarată limbă de stat. Totodată, a fost adoptată și o altă lege care prevedea trecerea de la grafia chirilică la alfabetul latin.
Din 1990, Ziua Limbii Române este marcată anual în R. Moldova, iar din 2013 – și în România.
Declarația de Independență din 27 august 1991 menționează limba română ca limbă de stat. Constituția R. Moldova, adoptată pe 29 iulie 1994, a reluat însă sintagma „limbă moldovenească”, la insistența unei majorități parlamentare conduse de Partidul Democrat-Agrar, fapt care a generat dispute în societate.
La aproape 30 de ani distanță, pe 16 martie 2023, Parlamentul R. Moldova a adoptat un proiect de lege prin care sintagmele „limba moldovenească”, „limba oficială”, „limba de stat” și „limba maternă” au fost eliminate din legislația națională. În locul acestora a fost consacrată sintagma „limba română”.


