FOTO/ Tricolorul Republicii Moldova va fi arborat la Dublin și Limerick de Ziua Independenței
Drapelele Republicii Moldova sunt arborate, în perioada 26-31 august, în centrul orașelor Dublin și Limerick din Irlanda, cu prilejul Zilei Independenței și Zilei Limbii Române.
La Dublin, tricolorul a fost arborat pe 26 august, în apropierea celebrului pod Ha’penny, pe malul râului Liffey. Evenimentul a fost urmat de o întrevedere a reprezentantei diplomatice a Republicii Moldova în Irlanda, Larisa Miculeț, cu Lordul Primar al Dublinului, Daryl Barron, la care au participat și reprezentanți ai comunității moldovenești.
Lordul Primar a felicitat Republica Moldova cu prilejul Zilei Independenței și a apreciat contribuția cetățenilor moldoveni la viața orașului. Acesta a menționat și beneficiile pe care integrarea europeană le-ar putea aduce Republicii Moldova, pornind de la experiența Irlandei.
„Aceste acțiuni inițiate de Ambasada Republicii Moldova în Irlanda se înscriu în contextul marcării, în acest an, a 35 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova și reprezintă un omagiu adus poporului Republicii Moldova, o expresie de apreciere pentru cetățenii moldoveni din Irlanda și o celebrare a prieteniei dintre cele două popoare”, se arată în mesajul ambasadei.
De asemenea, drapelul Republicii Moldova va fi arborat în orașul Limerick, în cadrul unei ceremonii festive, și în orașul Portlaoise.
„Pentru cei aproximativ 30.000 de cetățeni moldoveni care locuiesc permanent sau temporar în Irlanda, această inițiativă reprezintă o expresie a legăturii pe care comunitatea o păstrează cu țara de origine. Totodată, este o recunoaștere a contribuției sale la societatea irlandeză și a rolului pe care îl are în construirea unor punți între cele două țări”, se menționează în comunicatul ambasadei.





Amintim că în prezent Irlanda deține președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, funcție pe care o va exercita până pe 31 decembrie 2026.

