Mai mulți morți și răniți într-o explozie la o fabrică din Turcia. Președintele turc: „Sunt profund întristat”
Cel puțin 12 persoane și-au pierdut viața, iar alte cinci au fost rănite, în urma unei explozii, care a avut loc, marți, la o fabrică de muniții din nord-vestul Turciei, informează agenția de stat Anadolu.
Explozia a avut loc, marți dimineața, într-o instalație de producție de explozibili din provincia Balıkesir din regiunea Marmara din Turcia. Guvernatorul Balıkesir, İsmail Ustaoğlu, citat de agenția de stat Anadolu, a declarat că explozia a prăbușit una dintre principalele clădiri de producție, iar clădirile din jur au suferit daune minore.
Potrivit ministrului turc al Sănătății, Kemal Memisoglu, explozia a provocat cel puțin 12 morți și cinci răniți.
Balıkesir'in Karesi ilçesinde bir fabrikada patlama yaşandığını üzülerek öğrendik.
— Prof. Dr. Kemal Memişoğlu (@drmemisoglu) December 24, 2024
12 vatandaşımız hayatını kaybetti. 5 yaralı vatandaşımız hastanelerimizde tedavi altına alındı.
Hayatını kaybeden vatandaşlarımıza Yüce Allah’tan rahmet, yakınlarına ve sevenlerine başsağlığı…
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de TELEGRAM
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a scris pe platforma X că este „profund întristat de moartea a 12 dintre frații noștri”.
„Mă rog lui Dumnezeu să aibă milă de frații mei decedați. Condoleanțe familiilor lor și însănătoșire grabnică pentru cei răniți”, a mai scris Erdogan.
Autoritățile locale lucrează acum pentru a stabili cu exactitate câte persoane se aflau în interiorul clădirii în momentul producerii exploziei.