Permise de conducere, cumpărate cu 1.000 de euro. Mai multe școli auto din țară au ajuns în vizorul CNA

Permise de conducere, cumpărate cu 1.000 de euro. Mai multe școli auto din țară au ajuns în vizorul CNA
Colaj ziar.md. Sursa foto: CNA

ACTUALIZARE (11:40) Centrul Național Anticorupție (CNA) a venit cu precizări în privința perchezițiilor desfășurate în mai multe dosare de trafic de influență și fals în acte publice, în care sunt cercetate faptele ilicite ale unor intermediari în procesul de obținere a permiselor auto.

„Intermediarii susțineau că ar avea influență asupra membrilor comisiilor de examene din cadrul Secțiilor de înmatriculare a transportului și calificarea conducătorilor auto ale Agenției Servicii Publice (ASP) și că îi pot determina să faciliteze procesul de susținere a probelor teoretice și practice”, precizează CNA.

Potrivit oamenilor legii, solicitanților li se asigurau și certificate medicale contra cost, cu omiterea prezenței fizice a persoanei, dar și certificate de absolvire a cursurilor teoretice și practice la școlile auto. Pentru întregul proces de obținere a permiselor auto erau pretinse în medie sume de 1.000 de euro.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram

În urma perchezițiilor desfășurate în această dimineață la sediile mai multor școli auto din Chișinău, Ialoveni și Comrat, precum și la domiciliile și autoturismele bănuiților, au fost ridicate sume de bani, proveniența cărora urmează a fi stabilită, copii ale unor acte de identitate, cu sume de bani atașate, înscrisuri de ciornă și dispozitive de stocare a informațiilor.

Acțiunile pe caz sunt în derulare sub conducerea procesuală a Procuraturii municipiului Chișinău, cu suportul subdiviziunii de securitate internă ASP. Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunțarea unei decizii definitive și irevocabile de judecată.

ȘTIREA INIȚIALĂ (09:58) Mai multe școli auto din țară au ajuns în vizorul CNA. Potrivit ZIUA.md, în prezent, ofițerii CNA efectuează percheziții la Chișinău, Ialoveni și Comrat, în cadrul unui dosar legat de eliberarea ilicită a permiselor de conducere.

„Efectuăm acțiuni de urmărire penală într-un dosar care vizează fraudarea procesului de eliberare a permiselor de conducere contra unor remunerații ilicite. Suntem concomitent la mai multe adrese. Desfășurăm percheziții la câteva școli auto din Chișinău, Ialoveni și Comrat”, a declarat pentru ZIUA.md purtătoarea de cuvânt a CNA, Angela Starinschi.

Oamenii legii urmează să revină cu detalii la finalul operațiunii.