Mai multe persoane, spitalizate după un eveniment organizat la un hotel din capitală. Șapte cazuri de Salmonella, confirmate
ACTUALIZARE (11:40) Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) a anunțat că focarul de toxiinfecție alimentară de la hotelul Radisson Blu Leogrand din Chișinău a afectat 26 de persoane. În urma investigațiilor de laborator, infecția cu Salmonella Enteritidis a fost confirmată la șapte pacienți. Celelalte probe biologice sunt în curs de examinare.
Echipa multidisciplinară formată din specialiști ai Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), Centrului de Sănătate Publică Chișinău și Subdiviziunii teritoriale pentru siguranța alimentelor Chișinău a întreprins mai multe acțiuni pentru investigarea focarului și limitarea răspândirii infecției.
Specialiștii au desfășurat ancheta epidemiologică a focarului și au organizat măsurile antiepidemice necesare. Persoanele bolnave au fost izolate și beneficiază de tratament specializat, în condiții de staționar sau ambulator, sub supravegherea medicilor de familie.
Totodată, a fost inițiată depistarea activă a persoanelor cu semne clinice de boli diareice acute (BDA), precum și supravegherea medicală a contacților. Instituțiile medico-sanitare au fost informate despre necesitatea intensificării monitorizării epidemiologice și a depistării eventualelor cazuri suplimentare.
De asemenea, au fost prelevate și investigate probe biologice de la persoanele bolnave pentru identificarea agentului patogen. Centrul de Sănătate Publică Chișinău a prelevat probe biologice de la personalul implicat în prepararea și manipularea produselor alimentare, iar Subdiviziunea teritorială pentru siguranța alimentelor Chișinău a colectat probe de produse alimentare și teste de salubritate.
Ancheta epidemiologică și măsurile antiepidemice întreprinse în focar sunt în desfășurare.
ȘTIREA INIȚIALĂ (11:19) Circa 13 persoane au fost spitalizate cu suspiciune de salmoneloză după ce au participat la un eveniment desfășurat la hotelul Radisson Blu Leogrand din Chișinău. Informația a fost confirmată pentru #diez de vicedirectorul Spitalului „Toma Ciorbă”, Petru Paveliuc, dar și de una dintre persoanele internate.
„Sunt pacienți cu Salmonella. Majoritatea sunt în stare de gravitate medie, iar câțiva – într-o stare mai gravă, dar nu necesită terapie intensivă”, a precizat Petru Paveliuc.
Unul dintre pacienți a declarat pentru #diez că evenimentul s-a desfășurat în perioada 22-26 iunie, timp în care participanților le-au fost oferite zilnic pauze de cafea, iar în zilele de 23, 24 și 25 iunie le-a fost servit și prânzul.
Potrivit persoanei internate, primele simptome au apărut în dimineața zilei de 26 iunie și s-au manifestat prin oboseală accentuată, febră, crampe musculare, dureri puternice de cap, amețeli și stare de confuzie. Starea s-a agravat în aceeași zi, fiind însoțită de tulburări gastrointestinale severe.
„Ca urmare, în data de 27 iunie am solicitat asistență medicală și am fost internat la spital. În baza tabloului clinic și a investigațiilor efectuate a fost stabilit preliminar diagnosticul de infecție cu Salmonella, urmând ca acesta să fie confirmat prin rezultatele analizelor de laborator”, a menționat pacientul, precizând că pe 28 iunie le-a oferit reprezentanților Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP) toate informațiile și detaliile relevante pe care le cunoștea despre caz.
Reprezentanții hotelului Radisson Blu Leogrand încă nu au oferit o reacție.