La alegerile prezidențiale din 20 octombrie va candida și istoricul Octavian Țîcu
Blocul „Împreună”, constituit din Platforma Demnitate și Adevăr (DA), Liga Orașelor și Comunelor (LOC), Partidul Schimbării și Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB), și-a desemnat candidatul la alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Este vorba despre istoricul Octavian Țîcu, în trecut deputat și ex-președinte al Partidului Unității Naționale (PUN).
Cu un anunț în acest sens a venit astăzi Blocul „Împreună”, care cu puțin timp în urmă a publicat și mai multe imagini de la evenimentul unde a fost anunțată candidatura lui Octavian Țîcu.
În cadrul discursului său, Țîcu a menționat că membrii blocului politic au analizat și alte două candidaturi. Mai exact, cea a președintelui CUB, Igor Munteanu, și a liderului Partidului Schimbării - Ștefan Gligor.
Octavian Țîcu anunțase încă în februarie 2023 că se va înscrie în cursa pentru prezidențiale din 2024. Atunci, acesta declarase că va candida independent, deoarece „cu partidele i-a ajuns”.
Istoricul și fostul boxer a candidat la funcția de președinte al R. Moldova și la scrutinul din toamna anului 2020, pe listele PUN, obținând un scor de 2% din voturile alegătorilor.
Un an mai târziu, în 2021, Țîcu s-a retras de la conducerea PUN, în urma unei rupturi produse în interiorul formațiunii politice, după alegerile din iulie 2021 în urma cărora PUN nu a obținut niciun mandat de deputat în Parlament. Acesta a spus atunci că i s-a cerut să plece de la conducerea formațiunii.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Până în prezent, douăsprezece persoane și-au anunțat în mod oficial candidatura la alegerile prezidențiale de pe 20 octombrie. Este vorba despre actuala președintă Maia Sandu, fostul ministru de Externe în Guvernul Filip - Tudor Ulianovschi, politicianul Andrei Năstase, fostul premier Vlad Filat, fostul procuror general Alexandr Stoianoglo, fosta bașcană a Găgăuziei, Irina Vlah, jurnalista Natalia Morari, fostul premier Vasile Tarlev, ex-procurora anticorupție, Victoria Furtună, fostul ministru al Apărării Valeriu Pleșca, vicepreședintele formațiunii Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa (ALDE), Ștefan Savițchi și deputatul Vasile Bolea, afiliat lui Ilan Șor.
Anterior, atât fostul premier Ion Chicu, cât și ex-primarul de Bălți Renato Usatîi au declarat că intenționează să candideze la funcția de șef al statului. În timp ce cei doi politicieni nu au luat o decizie definitivă, edilul capitalei, Ion Ceban, care anterior anunțase că nu va candida la prezidențiale, a declarat pe 25 iulie că s-ar putea răzgândi.
Cine este Octavian Țîcu
Pe 21 august, Octavian Țîcu va împlini 52 de ani. El este doctor în științe istorice și autor și coautor a mai multe cărți, peste 100 articole ştiinţifice şi peste 300 articole în presă axate pe probleme de istorie, ştiinţe politice şi relaţii internaţionale. De asemenea, este sportiv de performanță, obținând de șapte ori titlul de campion al R. Moldova la box.
Potrivit portalului anticorupție.md, Țîcu s-a implicat în politică în anul 2013, când a deținut, pentru o scurtă perioadă, funcția de ministru al Tineretului și Sportului în Guvernul Iurie Leancă, fiind propus de Partidul Liberal. Când a plecat din funcție, acuzând unii factori de decizie de la minister că ar comite fraude, premierul de atunci Iurie Leancă a afirmat că i-a propus lui Ţîcu postul de consilier pe probleme de tineret şi sport, dar că acesta a refuzat. În pofida acestor declarații, în martie 2015, Octavian Țîcu s-a alăturat grupului de inițiativă de formare a Partidului Popular European din Moldova, motivându-și decizia prin faptul că PPEM este „un partid antisistemic, de protest” și că are susținerea UE și a factorilor de decizie de la Bruxelles.
La alegerile locale generale din 14 iunie 2015 Octavian Țîcu a fost ales consilier raional în Ungheni din partea Blocului electoral „Platforma Populară Europeană din Moldova — Iurie Leancă”. El a renunțat la funcție la două luni de la obținerea mandatului. Pe 20 august 2015, în cadrul ședinței consiliului raional Ungheni, Octavian Țîcu a anunțat că părăsește Partidul Popular European și și-a depus și mandatul de consilier raional, arătându-se nemulțumit de felul cum s-a făcut coaliție la nivel raional.
În iunie, 2018 Octavian Ţîcu s-a alăturat protestelor împotriva guvernului, organizate de partidele pro-europene de opoziție. După alegerile parlamentare din februarie 2019, acesta a acces în Parlament, în fracțiunea Platforma DA a blocului ACUM, fiind singurul deputat al blocului care nu a semnat acordul din 8 iunie, dintre ACUM și PSRM. De asemenea, el nu a votat pentru alegerea Zinaidei Greceanîi în funcția de președintă a Parlamentului și a lui Ruslan Flocea la șefia Centrului Național Anticorupție. Ulterior, acesta a părăsit ulterior fracțiunea Platforma DA, dar a rămas deputat independent.
În 2019, Țîcu s-a înregistrat în cursa pentru funcția de primar general al Capitalei, fiind susținut de Partidul Unității Naționale. La un an distanță, el a candidat şi la alegerile prezidențiale, iar în al doilea tur a susţinut-o pe Maia Sandu.