Ion Chicu anunță inițierea procedurii de suspendare a Maiei Sandu din funcție - cere sprijinul opoziției
Liderul Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM), Ion Chicu, a anunțat că formațiunea pe care o conduce a elaborat un proiect de hotărâre privind inițierea procedurii de suspendare din funcție a președintei Republicii Moldova, Maia Sandu. Declarația a fost făcută luni, într-un mesaj video transmis din Parlament.
Potrivit lui Chicu, documentul urmează să fie prezentat partidelor de opoziție pentru consultări și completări, scopul fiind transformarea acestuia într-un demers comun al opoziției parlamentare și extraparlamentare.
„Noi am pregătit un proiect de hotărâre a Parlamentului de inițiere a suspendării și demisiei Maiei Sandu din funcția de președinte pentru încălcările grave ale Constituției, ale legislației și pentru starea în care a fost adusă țara. Astăzi îl voi transmite colegilor din opoziție pentru a face cunoștință cu el și pentru a-l completa. Vreau să fie un document comun al opoziției”, a declarat Ion Chicu.
Fostul premier a afirmat că documentul are peste 40 de pagini și conține ceea ce el numește o listă de „încălcări grave” care ar justifica inițierea procedurii de suspendare a șefei statului.
„Are peste 40 de pagini. Atât de lung este rechizitoriul privind încălcările admise de Maia Sandu. Sper să acumulăm 34 de semnături pentru a-l înregistra în Parlament și pentru ca acesta să fie examinat”, a spus liderul PDCM.
În discursul său, Chicu a susținut că președinta poartă responsabilitate pentru mai multe decizii și situații care au generat controverse publice în ultimii ani. Acesta a respins ideea că șefa statului nu ar fi fost informată despre presupusele nereguli invocate de opoziție.
„Eu nu cred că Maia Sandu nu știe de aceste scheme. Ea este obligată să știe. Are șase ani de când este președinte, conduce toate instituțiile statului, toate îi raportează”, a afirmat politicianul.
Conform Constituției Republicii Moldova, procedura de suspendare a președintelui poate fi inițiată de cel puțin o treime din deputați, iar decizia de suspendare trebuie votată de două treimi din numărul aleșilor. Ulterior, suspendarea este supusă unui referendum republican.
Până la momentul publicării acestei știri, Președinția Republicii Moldova și Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) nu au comentat declarațiile făcute de Ion Chicu privind inițierea procedurii de suspendare a Maiei Sandu.