Înghețarea ajutorului american a dus la suspendarea unor proiecte umanitare din Ucraina. Reacția lui Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski spune că multe proiecte umanitare din Ucraina au fost suspendate, după ce Donald Trump a înghețat ajutorul american extern. Liderul de la Kiev spune că acum că oficialii ucraineni urmează să determine care din proiectele oprite sunt critice și necesită soluții urgente.
Noua administrație a președintelui american Donald Trump a ordonat săptămâna trecută oprirea aproape completă a ajutorului american pentru străinătate, reducând finanțarea multor programe, inclusiv din Ucraina.
„Sunt multe proiecte afectate. Vom determina care dintre ele sunt critice și necesită soluții acum. Putem asigura o parte din această finanțare prin intermediul finanțelor noastre publice. Astăzi, le-am cerut responsabililor guvernamentali să raporteze care programe americane de sprijin sunt în prezent suspendate. Este vorba despre programe umanitare, a declarat Volodimir Zelenski în discursul de marți seara.
Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram
Lideru de la Kiev spune că autoritățile „cu siguranță” vor sprijini proiectele prioritare, „cele care privesc copiii ucraineni, veteranii și programele de protejare a infrastructurii”.
În urma unei decizii a noului președinte american Donald Trump, secretarul de stat Marco Rubio e emis săptămâna trecută o circulară prin care a înghețat timp de 90 de zile ajutorul extern oferit de SUA, cu excepția ajutorului destinat Egiptului şi Israelului, perioadă în care vor fi reexaminate toate programele de asistență externă.
O serie de ONG-uri ucrainene şi internaţionale au indicat pe reţelele de socializare că sunt afectate de această suspendare, la fel şi mai multe mass-media locale ucrainene.
Ucraina a devenit extrem de dependentă de ajutorul extern pentru activitățile umanitare de la începutul invaziei ruse în februarie 2022, Statele Unite oferind sprijin de miliarde de dolari.