Alertă în Tulcea, aproape de granița cu Ucraina. Un obiect care ar putea fi o dronă a căzut lângă Plauru
Un obiect despre care autoritățile române spun că ar putea fi o dronă a căzut vineri dimineață, 2 octombrie, în apropierea localității Plauru din județul Tulcea, aproape de granița cu Ucraina. În urma căderii obiectului a izbucnit un incendiu, însă nu au fost raportate victime sau pagube materiale.
Ministerul Apărării Naționale (MApN) de la București a anunțat că, în noaptea de joi spre vineri, sistemele de supraveghere radar au detectat noi atacuri cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în apropierea frontierei cu România, în nordul județului Tulcea.
În jurul orei 05:00, autoritățile au fost informate despre căderea unui obiect în zona localității Plauru.
„În jurul orei 05.00, a fost raportată căderea unui obiect, posibil o dronă aeriană, în zona localității Plauru, județul Tulcea, urmată de producerea unui incendiu, fără a produce victime sau pagube materiale”, a transmis MApN.
La fața locului au fost trimise o autospecială a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență și echipe ale Ministerului Apărării pentru stingerea incendiului și verificarea zonei.
Perimetrul a fost securizat. Specialiștii urmează să cerceteze locul pentru a stabili ce obiect a căzut și în ce circumstanțe.
MApN precizează că, în pofida incidentului, radarele nu au detectat nicio pătrundere neautorizată în spațiul aerian al României în cursul nopții.