Încă 20 de studenți seniori au început studiile la „Universitatea de Vârsta a 3-a”

Încă 20 de studenți seniori au început studiile la „Universitatea de Vârsta a 3-a”
Sursa foto: Ministerul Muncii și Protecției Sociale

Ministerul Muncii și Protecției Sociale anunță că a fost lansată cea de-a doua promoție a Universității Vârstei a 3-a, formată din 20 de studenți 60+, care vor frecventa cursurile „Dezvoltarea abilităților digitale” și „Starea de bine și comunicarea între generații”. La evenimentul de lansare au participat și reprezentanții primei promoții, care au venit cu un mesaj de bun venit și încurajare către noii studenți.

Scopul inițiativei „Universitatea de Vârsta a 3-a” este de a promova conceptul de învățare pe tot parcursul vieții și de a încuraja vârstnicii să îmbătrânească activ și sănătos.

„Prin intermediul Universității Vârstei a 3-a, studenții vor beneficia de module de învățare adaptate vârstnicilor, într-un mediu prietenos pentru dezvoltarea personală și incluziune digitală, cât și de oportunități de socializare, inclusiv cu generațiile mai tinere. În cadrul evenimentului, Fundația Moldcell a donat telefoane mobile conectate la internet celor 20 de studenți, pentru a facilita procesul de învățare și de conectare cu resursele educaționale și digitale necesare chiar în timpul evenimentului”, anunță Ministerul Muncii.

În prezent, 1 din 5 persoane din R. Moldova are peste 60 de ani, iar până în 2040, unul din 3 va avea peste 60 de ani. Conform Studiului „Generații și Gen” (GGS), ponderea persoanelor de 55-74 ani implicate în activități de învățare pe parcursul vieții este de doar 2%, fiind sub media UE (4,5%).

„Universitatea de Vârsta a 3-a” este un program pilot care se realizează în perioada octombrie 2023 – iunie 2024 cu suportul tehnic și financiar al Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Educației și Cercetării, Universității de Stat din Moldova, Fundației Moldcell și Ambasadei Cehiei la Chișinău.