În noaptea Învierii, în PMAN ar putea fi amenajată o parcare publică

În noaptea Învierii, în PMAN ar putea fi amenajată o parcare publică
Sursa foto: casata.md.

Primarul capitalei, Ion Ceban, a cerut viceprimarului, Ilie Ceban și Direcţiei generale transport public şi căi de comunicaţie să analizeze posibilitatea amenajării unei parcări publice în noapte de sâmbătă, 4 mai, spre duminică, 5 mai, în centrul capitalei.

„Să examinați posibilitatea ca în seara de sâmbătă spre duminică să fie amenajată o parcare publică în Piața Marii Adunări Naționale pentru toți care vor veni în acea noapte la Catedrală. Totodată, sâmbătă seara și duminică dimineața, examinați cum va circula transportul public, știu că există un plan”, a declarat Ceban.

Urmăriți-ne și pe canalul nostru de Telegram


Primarul a mai adăugat că în acest an vor fi mai multe unități de autobuze care vor transporta locuitorii, inclusiv spre Cimitirul Sfântul Lazăr.

„80 de unități de autobuze și 20 de troleibuze în data de 12 și 13 mai. (...) Rutele C și D și 27 vor fi gratuite, cheltuielile fiind suportate de Primărie. Toate itinerarele vor fi anunțate cu câteva zile înainte”, a conchis edilul.

În fiecare an, municipalitatea organizează transport gratuit pentru locuitorii capitalei de Paștele Blajinilor.